Friday, December 1, 2023
Home România Temperaturi De Până La 35 De Grade în Sudul țării, Zilele Următoare. Cât ține Noul Val De Caniculă

Temperaturi De Până La 35 De Grade în Sudul țării, Zilele Următoare. Cât ține Noul Val De Caniculă

by admin

Vineri, 22 septembrie, temperaturile maxime vor urca spre 30 de grade Celsius în sudul ţării, conform prognozei ANM. Apoi, vor continua să crească.

„Se extinde o masă de aer cald dinspre nordul Africii şi aşteptăm ca temperaturile să crească sâmbătă la 35 de grade, chiar şi duminică, în sudul ţării”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.

„Iar duminică după-amiază ne aşteptăm şi la furtuni, pe partea de vest, centru şi nord. O să fie instabilitate ca de vară: averse, descărcări electrice, ploi torenţiale, grindină.”

În Bucureşti, vineri, maxima va atinge 32 de grade, iar cerul va fi variabil. Sâmbătă, vremea va fi caniculară, iar maxima va fi de 35 de grade Celsius. Duminică, cerul va fi variabil, iar maxima scade până la 32 de grade Celsius, conform ANM.

Potrivit sursei citate, am mai avut de-a lungul timpului astfel de temperaturi ridicate, în septembrie. „În 2017 s-au înregistrat 38 de grade la Zimnicea, iar în 2015 au fost 39 de grade în Caransebeş. Tot mai frecvent, în ultimii ani, avem septembrie cu temperaturi mari”, spune specialistul ANM.

Cald și în octombrie

Vremea va continua să fie caldă şi în prima parte a lunii octombrie.

„Avem şi în octombrie zile cu peste 25 de grade. De obicei, în octombrie avem stabilitate şi 2 săptămâni de vreme bună. Este cea mai stabilă lună a toamnei, în care sunt zile multe însorite şi cu temperaturi de peste 25 de grade, ba chiar şi 30 de grade izolat. Cel puţin în ultimii 10 ani am avut perioade cu peste 25 de grade la început de octombrie”, adaugă meteorologul ANM.

După jumătatea lunii octombrie ar trebui să înceapă ploile, iar temperaturile vor scădea la media perioadei, până în 22 de grade.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

      

Ați putea dori, de asemenea

Copyright ©️ All rights reserved. | thenews.co.ro