joi, noiembrie 21

Celebra ecologistă britanică și specialistă în primate, Jane Goodall, care desfășoară o campanie de plantare de copaci și restaurare de habitate în Uganda, a avertizat că suntem în mijlocul celei de-a șasea mari extincții, iar intervalul de timp rămas până când va deveni imposibil să mai salvăm clima este tot mai restrâns, potrivit BBC.

Goodall a spus că nevoia de a lua măsuri pentru încetinirea procesului de încălzire globală este mai urgentă decât a fost vreodată. „Suntem în mijlocul celei de-a șasea mari extincții. Cu cât putem să facem mai mult să restaurăm natura și să protejăm pădurile existente, cu atât mai bine.”

Principalul obiectiv al campaniei desfășurate în Uganda de fundația care îi poartă numele este să prevină distrugerea habitatului celor 5.000 de cimpanzei din această țară.

„Încă mai avem o fereastră de timp ca să începem să încetinim schimbările climatice și pierderea biodiversității”, a spus Goodall, care a studiat și a luat parte la acțiuni de protejare a primatelor de mai multe decenii. „Dar este o fereastră care se închide.”

Distrugerea pădurilor și a altor locuri sălbatice este legată în esență de criza climatică. „Așa de multe s-au schimbat de-a lungul vieții mele”, a spus Goodall, amintindu-și că atunci când a început să studieze cimpanzeii, cu mai bine de 60 de ani în urmă, în pădurile din Tanzania puteai să îți setezi calendarul după cele două anotimpuri ploioase.

„Acum, uneori plouă în anotimpul secetos și alteori este uscat în anotimpul ploios. Înseamnă că pomii rodesc la momentul nepotrivit, ceea ce îi dă peste cap pe cimpanzei, dar și insectele și păsările”, a explicat Goodall, a cărei fundații împreună cu compania de tehnologie Ecosia și comunitățile locale din Uganda au plantat aproape două milioane de copaci în ultimii cinci ani.

„Dacă nu ne venim în fire, viitorul va fi sortit dezastrului”

În ultimele decenii în care a studiat cimpanzeii sălbatici, Goodall a văzut cu ochii ei cum au fost distruse pădurile din Africa. „Am văzut scăderea numărului de cimpanzei.”

„Dacă nu ne venim în fire și nu impunem reglementări dure în privința felului în care oamenii pot afecta mediul, dacă nu renunțăm rapid la combustibilii fosili, dacă nu oprim agricultura industrială care distruge mediul și omoară solul, având un efect devastator asupra biodiversității, viitorul va fi sortit dezastrului.”

Goodall a fost prima persoană care a văzut și a scris despre capacitatea cimpanzeilor de a-și procura și folosi instrumente – primatele pregăteau bețe pe care apoi le foloseau să prindă termite. Înainte de observațiile făcute de Goodall, această capacitate era considerată exclusiv umană.

Tot Goodall a fost cea care a dezvăluit legăturile familiale puternice pe care aceste animale le dezvoltă și că pornesc la război împotriva altor grupuri de primate pentru controlul teritoriului.

Goodall a împlinit 90 de ani anul acesta, dar rămâne la fel de determinată să continue munca pe care a început cu zeci de ani în urmă. „Cu siguranță oamenii își doresc un viitor pentru copiii lor. Pentru asta trebuie să impunem legi pentru protecția mediului mai dure.”

„Nu mai avem mult timp să începem să ajutăm mediul. Am făcut atât de multe ca să îl distrugem”, a avertizat Goodall.

În perioada 11-22 noiembrie are loc summitul COP29 în capitala Azerbaidjanului, Baku, acolo unde liderii lumii se întâlnesc să discute despre planul de acțiune împotriva încălzirii globale.

Editor : Raul Nețoiu

Acțiune.
Exit mobile version