Trei europarlamentari români sunt vizați într-o anchetă de corupție din Parlamentul European. Procurorii belgieni verifică dacă aceștia au primit câte 1.500 de euro pentru a semna o scrisoare prin care apără interesele companiei chineze de telefonie mobilă Huawei. Cei trei europarlamentari români vizați în achetă sunt Cristian Bușoi, Daniel Buda și Tudor Ciuhodaru. Aceștia alături de alți cinci europarlamentari apar într-o ancheta de corupție din Parlamentul European, scrie POLITICO.
ACTUALIZARE 14.00 Eurodeputatul PNL Daniel Buda a declarat miercuri că nu a avut niciun moment cunoştinţă că în spatele scrisorii ar putea exista vreo acţiune ilegală şi susţine că a semnat-o gândindu-se exclusiv la necesitatea dezvoltării internetului în bandă largă în zonele rurale.
„Nu m-am întâlnit niciodată cu vreun reprezentant, autoritate sau lobbyist din China şi nici cu reprezentanţi ai companiei Huawei – nici personal şi nici prin intermediul vreunui membru al echipei mele de asistenţi. Resping categoric orice tentativă de a mă asocia sau implica în vreun fel în legătură cu semnarea acestei scrisori”, a precizat Buda într-un comunicat citat de Agerpres.
El a spus că a aflat despre acest subiect din presă, unde numele său „a fost defăimat în mod nejustificat prin asocierea cu fapte sau interese care îmi sunt complet străine”.
„Nu am avut niciun moment cunoştinţă că în spatele acestei scrisori ar putea exista vreo acţiune ilegală. Nu am primit niciun ban şi niciun fel de avantaj material. Menţionez că nu sunt vizat de ancheta în curs. Mai mult decât atât, nu am fost contactat de nicio autoritate belgiană”, a precizat Daniel Buda.
El a menţionat că a semnat scrisoarea „în care nu este menţionat niciun nume de companie sau ţară, având în vedere exclusiv referirile la necesitatea dezvoltării internetului în bandă largă în zonele rurale” pentru că „fermierii se confruntă cu probleme serioase de digitalizare, tocmai din cauza lipsei accesului la internet”. Buda a menţionat că scrisoarea în cauză a fost semnată şi de alţi membri ai Comisiei pentru agricultură a PE, responsabili de dezvoltarea „satelor inteligente”.
„Rămân în continuare ferm angajat să îmi desfăşor activitatea cu deplină transparenţă şi am încredere că autorităţile belgiene vor clarifica pe deplin această situaţie”, a mai dat asigurări eurodeputatul PNL în comunicatul de miercuri.
Știre inițială: Procurorii belgieni verifică dacă au primit câte 1.500 de euro de la compania de telefonie mobilă Huawei din China pentru a semna, în 2021, o scrisoare prin care apără interesele companiei chineze. Mai exact, o scrisoare pe care europarlamentarii au trimis-o Comisiei Europene și prin care aceștia avertizau că tensiunile geopolitice nu ar trebui să împiedice dezvoltarea infrastructurii 5G în Europa.
Deși documentul nu menționa explicit Huawei, anchetatorii îl văd ca pe un sprijin indirect pentru această companie pentru că unele state UE au adoptat măsuri pentru limitarea utilizării echipamentelor chinezești din motive de securitate.
Conform procurorilor belgieni, autorul principal al scrisorii a primit 15.000 de euro, iar fiecare co-semnatar câte 1.500 de euro.
Cei trei europarlamentari au venit cu o reacție pentru Politico. Pe scurt aceștia susțin fie că nu au primit bani în schimbul semnăturii sau că nu au găsit nici măcar o corespondență referitoare la această scrisoare.
Digi24 a cerut un punct de vedere de la europarlamentarii români. Până în prezent, am primit un răspuns de la Cristian Bușoi care spune că nu-și amintește de o asemenea scrisoare și este exclus să fi avut cea mai mică legătură cu primirea vreunor foloase, de orice fel.
Luna aceasta, autorităţile belgiene au făcut percheziţii la 21 de adrese, ca parte a unei anchete privind „corupţia activă din Parlamentul European”, care „a avantajat Huawei”. Anchetatorii analizează „cadouri excesive” sau „remuneraţii pentru luarea de poziţii politice” care au avut loc „din 2021 până în prezent”, au declarat procurorii. Într-un al doilea test major de responsabilitate pentru Parlamentul European după scandalul Qatargate din 2022, patru persoane au fost acuzate de corupţie şi organizare criminală şi una de spălare de bani, a anunţat săptămâna trecută procuratura belgiană.
Scrisoarea a fost semnată de opt eurodeputaţi
Potrivit unui mandat de arestare văzut de POLITICO, prezentat iniţial de cotidianul italian La Repubblica, o parte esenţială a investigaţiei se axează pe o scrisoare trimisă de opt deputaţi europeni în februarie 2021 către trei comisari europeni, în care aceştia susţin că tensiunile geopolitice nu ar trebui să împiedice dezvoltarea echipamentelor 5G în Europa. Scrisoarea respectivă, deşi nu menţionează explicit Huawei, este văzută ca promovând interesele companiei chineze, deoarece a fost trimisă în momentul în care mai multe guverne ale UE luau măsuri care urmăreau să limiteze utilizarea de către operatorii de telecomunicaţii a echipamentelor chineze, susţinând că implicarea Beijingului prezintă riscuri de spionaj, supraveghere şi potenţială dependenţă economică.
Deputatul conservator italian Fulvio Martusciello, unul dintre semnatari, a postat scrisoarea pro-Huawei pe X la 15 februarie 2021, dar a şters-o ulterior, informează News.ro. Fostul său consilier parlamentar şi asistenta sa au fost arestaţi în legătură cu ancheta Huawei, potrivit avocaţilor lor. Contractul asistentei a fost acum suspendat.
Potrivit discuţiilor cu trei foşti oficiali Huawei, scrisoarea din 2021 postată de Martusciello a fost menită să contracareze o altă scrisoare deschisă din octombrie 2020, în care peste 40 de parlamentari au îndemnat Comisia Europeană să impună controale mai stricte privind utilizarea echipamentelor chineze în Europa.
Mită pentru scrisoarea „5G”
Mandatul de arestare pentru asistenta lui Martusciello include detalii din partea procurorilor belgieni care prezintă esenţa cazului, în care atât ea, cât şi fostul consilier sunt acuzaţi că au ajutat la organizarea plăţilor pentru scrisoare, denumită scrisoarea „5G” în documentele judiciare.
În descrierea anchetei belgiene, judecătorul de instrucţie însărcinat cu cazul spune: „O sumă de 15.000 euro a fost oferită autorului scrisorii 5G, în timp ce fiecărui cosemnatar i s-a oferit 1.500 de euro”.
„Această tranzacţie sau propunere de tranzacţie ar fi fost aprobată de directorii chinezi ai HUAWEI, în special de biroul din Bruxelles”, se mai arată în document. Directorul este identificat doar ca Abraham L.
Trecând la detaliile bancare a ceea ce descrie drept „plăţi suspecte”, documentul stabileşte modul în care fostul consilier al eurodeputatului italian ar fi aranjat plăţile prin intermediul unor facturi pentru „presupuse servicii de consultanţă şi cheltuieli de campanie, în valoare de 18.450 EUR şi 27.500 EUR”.
„Presupunând că faptele sunt stabilite, aceste sume ar reprezenta presupusa compensaţie pentru scrisoarea menţionată mai sus redactată de opt deputaţi europeni în atenţia a trei comisari europeni în favoarea HUAWEI”, continuă documentul. „Ancheta a scos la iveală circuitul financiar al remuneraţiilor care ar demonstra procesul de corupţie”, arată documentul judiciar.
Ca parte a unei serii de transferuri bancare, fostul consilier i-a virat 6.700 de euro lui Martusciello, 1.000 de euro asistentului său şi 14.800 de euro unui alt asistent parlamentar, se arată în mandat. Mai mulţi titulari de conturi care au primit plăţi rămân necunoscuţi, menţionează POLITICO.
Arestări
Actuala asistentă a lui Martusciello a fost arestată în Italia săptămâna trecută ca parte a anchetei Huawei. Ea „nu a fost implicată în activităţile politice ale domnului Martusciello, s-a ocupat doar de logistică”, a declarat avocatul ei Antimo Giaccio pentru POLITICO, adăugând că „a fost foarte rar la Parlamentul European, doar de aproximativ 10 ori”. Marţi, în faţa unui judecător italian, ea a respins toate acuzaţiile preliminare împotriva sa, dar a declarat că este pregătită să răspundă „oricăror întrebări din partea autorităţilor belgiene”, a adăugat avocatul său.
Fostul consilier parlamentar al lui Martusciello, care a lucrat pentru acesta între 2015 şi 2019, a fost, de asemenea, arestat la Paris joia trecută, ca parte a anchetei Huawei, a declarat avocatul său Benoît Martinez pentru POLITICO. „Clientul meu intenţionează să coopereze pe deplin cu autorităţile belgiene. El neagă orice implicare în acuzaţiile de care este suspectat”, a adăugat el refuzând să comenteze mai mult cu privire la acuzaţiile legate de clientul său.
Serviciile secrete belgiene, care au depus un raport declasificat ce a declanşat ancheta, au găsit dovezi digitale conform cărora fostul consilier ar fi putut fi implicat în redactarea scrisorii 2021 împreună cu unul dintre lobbyiştii Huawei, care este identificat doar ca Valerio O., se arată în mandatul de arestare.
Anchetatorii spun că transferurile de fonduri pot fi, de asemenea, „legate de redactarea de către eurodeputatul Fulvio Martusciello a unor amendamente legislative favorabile Huawei” şi de o comunicare în care Valerio O. îi spune unui angajat al Huawei din Polonia „că ei (Huawei) «trec adesea linia şi chiar plătesc pentru amendamente»”.
În aceeaşi lună în care a promovat scrisoarea, februarie 2021, Martusciello a depus amendamente la un raport parlamentar european care ar favoriza poziţia Huawei în Europa.
Martusciello nu a răspuns la mai multe solicitări de comentarii cu privire la scrisoare, dar a declarat pentru POLITICO că nu cunoaşte acuzaţiile împotriva asistentului său. El a declarat pentru ziarul belgian Le Soir că nu a primit niciodată nimic de la Huawei.
Ce spun semnatarii scrisorii
Rămâne neclar dacă vreunul dintre co-semnatarii scrisorii din 2021 este investigat de autorităţile belgiene în cadrul anchetei privind corupţia Huawei, dar mai mulţi dintre aceşti actuali şi foşti membri ai Parlamentului European se străduiesc acum să se distanţeze de aceasta, notează POLITICO. Publicaţia de la Bruxelles i-a întrebat pe toţi aceştia despre implicarea lor. Cei care au răspuns au spus că nu au fost contactaţi de autorităţi cu privire la scrisoare.
Fostul europarlamentar român Cristian-Silviu Buşoi (PNL) a declarat că nu a consimţit niciodată să semneze. „M-am uitat prin e-mailul meu oficial şi nu am găsit nicio corespondenţă referitoare la această scrisoare”, a spus el într-o declaraţie scrisă. „De asemenea, nu-mi amintesc să-i fi dat consimţământul verbal domnului Martusciello, aşa cum se obişnuieşte uneori atunci când colegii caută sprijin pentru iniţiativele lor”, a mai spus el, adăugând că nici el, nici personalul său nu au primit vreo compensaţie şi nici nu aveau cunoştinţă de vreo schemă legată de semnarea scrisorii.
Conservatorul român Daniel Buda (PNL), de asemenea semnatar, a atribuit implicarea sa echipei sale, declarând că a fost informat prin intermediul unui briefing pregătit de personalul biroului său. „Sprijinul meu a fost determinat exclusiv de preocupările privind infrastructura digitală rurală, nefiind influenţat de părţi externe”, a declarat el într-un răspuns prin e-mail. El a adăugat că nu a fost contactat de nicio autoritate de anchetă în legătură cu scrisoarea şi că nici el, nici echipa sa nu au primit bani în schimbul semnăturii sale. „Nu am avut cunoştinţă – nici atunci, nici acum – că în spatele acestei scrisori sau activităţi ar putea exista o astfel de schemă”, a declarat el pentru POLITICO într-o comunicare scrisă.
Deputatul conservator italian Herbert Dorfmann a insistat că textul a fost ideea lui Martusciello şi a declarat că nu ar fi semnat scrisoarea dacă ar fi ştiut că are legătură cu firma chineză. „Întotdeauna am fost din punct de vedere politic în favoarea excluderii Huawei de pe piaţa europeană”, a declarat el pentru POLITICO. Politicianul a adăugat că nici lui, nici echipei sale nu li s-au oferit bani „sau orice altă formă de compensare în schimbul semnăturii”.
Fostul deputat social-democrat român Tudor Ciuhodaru nu a răspuns solicitărilor de comentarii, precizează POLITICO.
Aldo Patriciello, un eurodeputat italian de extremă dreapta, a declarat într-un e-mail: „Sincer, mă chinui să îmi amintesc dacă solicitarea semnăturii mele a venit prin e-mail, apel telefonic sau WhatsApp”. El a adăugat că nu a avut nicio relaţie directă sau indirectă cu Huawei sau cu lobbyiştii săi.
Fostul deputat social-democrat italian Giuseppe Ferrandino a spus: „Sunt sigur că nu am semnat niciodată nicio scrisoare de acest gen” şi a adăugat că nu a fost contactat niciodată de autorităţi cu privire la acest subiect. „Nimeni nu mi-a oferit vreodată bani pentru a-mi influenţa activitatea parlamentară”, dă el asigurări.
Printre alţi semnatari s-au numărat deputatul italian de extremă-dreapta Giuseppe Milazzo, care a declarat pentru agenţia italiană de ştiri ANSA că nu a avut niciodată întâlniri legate de ancheta în cazul Huawei: „Nu mi s-au oferit niciodată şi nu am acceptat niciodată bani, cadouri sau orice fel de favor, direct sau indirect, de la Huawei”, a spus el.
Într-o scrisoare adresată preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, 28 de membri ai legislativului au îndemnat instituţia să „suspende temporar orice deputat european, suspectat în mod credibil de implicare, de la orice activitate parlamentară legată de interesele chineze”.
Editor : A.P.