Luni, Biroul Oval al Casei Albe a fost din nou scena unei altercații verbale în care a fost implicat președintele Donald Trump. De data aceasta, el a atacat-o pe Kaitlan Collins, o jurnalistă importantă de la CNN. În timpul întâlnirii lui Trump cu președintele salvadorian Nayib Bukele, Kaitlan Collins a profitat de ocazie pentru a-i adresa miliardarului o serie de întrebări despre deportarea lui Kilmar Abrego Garcia, un migrant salvadorian deportat la 15 martie de Administrația Trump în El Salvador, apoi trimis „din greșeală” într-o închisoare de înaltă securitate din aceeași țară, scrie La Libre Belgique.
„Ați spus că veți respecta decizia Curții Supreme dacă aceasta prevede că cineva trebuie să fie repatriat în Statele Unite”, a spus jurnalista.
O remarcă care pare să-l fi iritat pe Donald Trump, întrucât acesta a replicat apoi: „De ce nu spuneți pur și simplu: «Nu este minunat că ținem infractorii departe de țara noastră»?” „De aceea nimeni nu se mai uită la dumneavoastră. Nu mai aveți nicio credibilitate”, a răbufnit el.
Vizibil jenat, președintele a încercat apoi să paseze întrebarea consilierului său pe probleme de securitate internă, Stephen Miller, ordonându-i să răspundă, „pentru că știți că este pusă de CNN și ei întotdeauna pun întrebări cu părtinire, pentru că sunt total părtinitori, nu știu ce se întâmplă”.
După câteva ore, Kaitlan Collins a revenit asupra schimbului de replici tensionat în emisiunea ei, The Source. Ea a declarat că „Trump a părut să revină asupra afirmațiilor sale cu privire la Curtea Supremă și, în schimb, s-a sprijinit pe unii dintre principalii săi consilierii pentru a-și susține argumentele”, după cum a relatat cotidianul The New York Post. Președintele chiar a mers până acolo încât a declarat, la bordul Air Force One: „Dacă Curtea Supremă mi-ar cere să concediez pe cineva, aș face-o”.
Este o schimbare semnificativă, dacă ne amintim că „Administrația a precizat că nu are intenția de a cere întoarcerea bărbatului, în ciuda unei hotărâri a Curții Supreme din ultimele zile conform căreia Casa Albă trebuie să faciliteze acest lucru și în ciuda comentariului președintelui Trump de cu doar câteva zile în urmă”, mai subliniază ea.
Editor : Marina Constantinoiu