vineri, decembrie 27

Un bărbat acuzat că a instigat, pe Facebook, la asasinarea personalului Curţii Constituţionale prin „executarea la zid” a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Potrivit anchetatorilor, într-un material video, acesta cerea arme de foc „ca să realizeze personal execuţia”, informează news.ro.

Ministerul Public informează că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara fac cercetări într-un dosar privind instigarea publică pe reţeaua de socializare Facebook de către un bărbat care ar fi lansat un apel „direct şi public” pentru „comiterea de acţiuni îndreptate în vederea suprimării vieţii persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Curţii Constituţionale”.

Anchetatorii spun că bărbatul a publicat un material video prin care a instigat publicul la „comiterea unor acte de violenţă extremă împotriva persoanelor din cadrul Curţii Constituţionale”.

„În acest clip video, inculpatul B.M.L. a solicitat public omorârea personalului Curţii Constituţionale pin executarea la zid şi a cerut în mod direct sprijin pentru a obţine arme de foc necesare asasinatului, spunând că doreşte să realizeze personal execuţia”, menţionează Ministerul Public.

În cauză au fost făcute două percheziţii domiciliare, inculpatul fiind reţinut iniţial, iar ulterior plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Percheziţii similare au fost făcute şi în alte judeţe din ţară, tot în cauze privind instigarea publică, în mediul online, la violenţă extremă, ură, rasism sau discriminare.

Editor : M.L.

Acțiune.
Exit mobile version