marți, aprilie 8

Cântăreţul Thompson, considerat o legendă a muzicii croate, cunoscut pentru simpatiile lui neonaziste şi saluturile fasciste din timpul concertelor sale, a vândut peste 500.000 de bilete pentru următorul său spectacol, programat în luna iulie la Zagreb, a anunţat Entrio, o platformă dedicată vânzărilor de bilete, în noaptea de joi spre vineri, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Sâmbătă, 5 iulie, peste o jumătate de milion de persoane vor profita de spectacolul de pe Hipodromul din Zagreb”, au scris pe Facebook reprezentanţii Entrio, o platformă dedicată vânzărilor de bilete, adăugând că acesta va fi cel mai mare concert cu plată organizat vreodată în lume.

Considerat o legendă a muzicii folk-rock într-o ţară cu 3,8 milioane de locuitori, cântăreţul Thompson, al cărui nume real este Marko Perkovic, a fost împiedicat să susţină concerte în mai multe ţări europene din cauza sprijinului său deschis faţă de regimul Ustaşa, instalat de Hitler şi Mussolini la conducerea Croaţiei în 1941.

Ustaşii au persecutat şi au ucis sute de mii de sârbi, evrei, croaţi antifascişti şi romi în lagărele de concentrare croate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Embleme ale acestui regim fascist pot fi întâlnite adeseori în producţiile scenice ale cântăreţului Thompson, în timpul cărora fanii şi el însuşi fac salutul nazist, cu braţul întins, atunci când artistul începe să interpreteze pe scenă cel mai cunoscut cântec al său, „Bojna Cavoglave”, ale cărui versuri încep cu fraza utilizată de membrii regimului Ustaşa pentru a se saluta între ei.

„Nu există nimic controversat” în acest cântec, a declarat cântăreţul croat, devenit celebru în timpul războiului din anii 1990.

Centrul Simon Wiesenthal l-a acuzat deja pe Thompson de glorificare a genocidului în textele cântecelor sale şi că proiecţia însemnelor ustaşilor în timpul concertelor nu reprezintă „nici o coincidenţă, nici o eroare”.

Trecutul pronazist al Croaţiei a devenit un subiect care este mai puţin privit ca un tabu în ultimii anii, iar utilizarea simbolurilor ustaşe nu este sancţionată.

Cea mai mare reuniune organizată pe Hipodromul din Zagreb a avut loc în 1994, când fostul papă Ioan Paul al II-lea a oficiat acolo o slujbă religioasă.

În ianuarie 2025, trupa britanică Coldplay a stabilit recordul pentru cel mai mare concert organizat pe un stadion cu fani plătitori de bilete, la care au asistat 223.000 de spectatori. Madonna deţine din 2024 recordul pentru cel mai mare concert gratuit din lume, organizat pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro, cu 1,6 milioane de spectatori.

Editor : B.E.

Acțiune.
Exit mobile version