Saturday, April 1, 2023
Home Știință Un ingredient comun, folosit în siropul de tuse, ar putea trata boala Parkinson

Un ingredient comun, folosit în siropul de tuse, ar putea trata boala Parkinson

by admin

Un ingredient comun folosit în siropul de tuse, ambroxolul, este testat ca tratament pentru boala Parkinson. Cercetătorii de la University College London, din Anglia, vor lansa curând în un studiu clinic de fază III, pentru a evalua eficacitatea medicamentului la peste 300 de persoane care suferă de Parkinson.

„Aceasta va fi prima dată când un medicament aplicat specific asupra unei cauze genetice a bolii Parkinson a atins acest nivel al testelor clinice și reprezintă zece ani de muncă extinsă și detaliată de laborator, într-un studiu clinic de probă”, a spus într-un comunicat de presă autorul care a condus studiul, profesorul Anthony Schapira.

Ambroxolul este un tip de medicament împotriva tusei, cu efect expectorant. Acesta acționează prin subțierea mucozității cauzate de bolile respiratorii precum bronșita, făcând mai ușor pentru pacienți eliminarea congestiei prin tuse. Dar un studiu din 2009 a creat circumstanțele care ar putea conduce la un alt tip de utilizare a acestui medicament, conform IFL Science.

Ambroxolul, eficient în tratarea Gaucher, asociate bolii Parkinson

Prin intermdiul studiului, oamenii de știință au descoperit că ambroxolul crește nivelul unei enzime numite glucocerebrozidaza (GCase) la pacienții cu afecțiuni genetice rare, precum boala Gaucher. Oamenii cu această afecțiune sunt supuși unui risc ridicat de a dezvolta boala Parkinson, deși cercetătorii nu înțeleg încă pe deplin legătura.

O caracteristică tipică a bolii Parkinson este acumularea de corpi Lewy, adică a unor aglomerări ale unei proteine numite α-sinucleină, în anumite regiuni ale creierului. Atunci când nivelul α-sinucleinei crește, cel al GCASE scade. Astfel, atunci când lucrarea din 2009 a arătat că ambroxolul poate să crească nivelul GCase al pacienților cu boala Gaucher, cercetătorii au început să se întrebe dacă nu ar putea avea același efect și în cazul bolii Parkinson și, în mod crucial, dacă ar putea, indirect, să scadă nivelurile problematicei proteine α-sinucleină.

Medicamentul a fost tolerat și de pacienții cu boala Parkinson

Echipa profesorului Schapira a efectuat deja un mic studiu pe oameni, iar rezultatele au fost încurajatoare. Ambroxolul a reușit să pătrundă în creier, crescând nivelurile de GCase și, posibil, ducând la eliminarea unei cantități mai mari de α-sinucleină, ceea ce ar fi o veste excelentă pentru pacienți.

Important este că medicamentul s-a dovedit a fi, de asemenea, sigur și bine tolerat de persoanele cu boala Parkinson, în ciuda faptului că a fost administrat în doze mult mai mari decât cele care se găsesc de obicei în remediile pentru tuse. Următoarea etapă a cercetării este studiul de fază III pe scară mai largă, care a primit recent undă verde.

Noi tratamente pentru boala Parkinson

Testul va avea loc în 12 centre clinice din Marea Britanie și va implica 330 de persoane diagnosticate cu Parkinson. Acestora li se va administra ambroxol sau un placebo de control pe parcursul a doi ani, timp în care simptomele lor vor fi monitorizate pentru ca cercetătorii să vadă dacă tratamentul va încetini avansarea bolii.

„Odată ce studiul cu ambroxol va fi demarat, acesta va fi unul dintre cele doar șase studii de fază trei din întreaga lume privind medicamente cu potențial de modificare a bolii Parkinson. Acest studiu este un pas mare spre căutarea unor noi tratamente pentru Parkinson”, a declarat Will Cook, directorul executiv al organizației caritabile Cure Parkinson, care ajută la finanțarea cercetării.

Vă mai recomandăm și: 

Timpul petrecut în natură pare să încetinească bolile Parkinson și Alzheimer

Boala Parkinson, mai ușor de diagnosticat cu inteligență artificială

Cercetătorii lucrează la bacteria ce va produce un medicament pentru Parkinson

Biopsia cutanată poate ajuta la identificarea pacienților cu Parkinson

Ați putea dori, de asemenea

Copyright ©️ All rights reserved. | thenews.co.ro