luni, noiembrie 25

În urma recalculării pensiilor, o persoană care a lucrat în mediul privat a primit 9.000 de lei în plus, ajungând la un câştig lunar de aproximativ 40.000 de lei, în timp ce aproximativ 2.600 pensionari nu au făcut deocamdată obiectul recalculării, după ce pensiile le-au fost stabilite ca urmare a unor decizii judecătoreşti.

Potrivit Casei Judeţene de Pensii (CJP), la nivelul judeţului Buzău fac obiectul recalculării pensiilor 105.645 de beneficiari dintre care 85.408 de persoane au beneficiat de majorarea drepturilor de pensie iar 20.237 au rămas în plată cu pensia în cuantumul stabilit şi aflat în plată anterior recalculării.

„Procentul pensionarilor care au beneficiat de majorări este de 80,84% din numărul total de beneficiari din care: cu un procent de majorarea drepturilor de pensie cu până la 20% = 32.298 pensionari, cu un procent de majorarea drepturilor de pensie între 20% – 40% = 35.615 pensionari, cu un procent de majorarea drepturilor de pensie între 40% – 60% = 14.062 pensionari, cu un procent de majorarea drepturilor de pensie peste 60% = 3.433 pensionari. Procentul mediu al majorărilor cuantumului drepturilor de pensie este de 27,08%. Procentul pensionarilor care nu au beneficiat de majorări este de 19,16% din numărul total de beneficiari…”, informează CJP.

Din totalul pensionarilor înregistraţi la CJP, aproximativ 2.600 nu au putut face obiectul recalculării, ca urmare a unor decizii stabilite de instanţă, deciziile de revizuire urmând să le fie transmise după data de 1 septembrie.

„Din acest număr de 105.645, 2.584 de cazuri nu vor primi decizii de recalculare şi vă spun motivul. Pentru aceştia noi avem pregătite adrese prin care îi vom înştiinţa că li s-au acordat puncte teoretice, adică li s-a menţinut pensia aflată în plată, nu primesc decizii de recalculare deoarece marea majoritate sunt cei care au câştigat prin sentinţe judecătoreşti, li s-a stabilit o pensie care nu a avut în spate un stagiu de cotizare şi aceştia nu au putut fi preluaţi în aplicaţia informatică făcută pentru cazurile normale, urmând ca imediat după 1 septembrie, din moment ce noi vom deţine aplicaţia informatică să le emitem şi dânşilor decizii de revizuire. Îi rog frumos să ne scuze că s-a întâmplat acest lucru dar nu din vina noastră, nu a existat o posibilitate legală să putem emite decizii, în condiţiile în care sentinţa judecătorească i-a fixat o pensie fără să aibă susţinere cu stagiu contributiv în spate. Vor primi talonul de pensie corespunzător punctajului aflat în plată, adică nici acestora nu le va scădea pensia. Vor primi pensiile stabilite în instanţă, nu li se modifică drepturile, vor rămâne cu punctajul aferent lunii august 2024, vor intra în procesul de recalculare dar în acest moment datorită faptului că instanţa i-a stabilit o sumă reprezentând pensia şi nu a ţinut cont că pensia are în spate un stagiu contributiv, nu s-a găsit posibilitatea să se reflecte pe decizia de recalculare în această aplicaţie acest lucru…”, a declarat joi directorul CJP, Carmen Androne, citat de Agerpres.

Cea mai mare sumă de bani acordată în urma recalculării pensiilor pe baza contributivităţii în judeţul Buzău a fost de 9.000 de lei.

„Cea mai mare creştere a fost de 9.000 de lei. Este din domeniul privat, pensia în plată a fost undeva la 31.000 de lei şi a ajuns la 40.000 de lei, este cea mai mare pensie din judeţul Buzău. Este o pensie stabilită pe criteriul de contributivitate, nu vorbim de pensii speciale”, a precizat Octavian Troncaş, director adjunct în cadrul CJP.

Pe parcursul săptămânii CJP a înregistrat peste 200 de sesizări pentru recalcularea pensiilor sau referitoare la acordarea punctelor de stabilitate.

Editor : A.P.

Acțiune.
Exit mobile version