joi, decembrie 26

Un bărbat de 54 de ani care, pentru a scăpa de zeci de dosare penale întocmite pe numele său în toată ţara, a obţinut în 2008 un certificat de deces, a fost prins în Bucureşti, fiind reţinut pentru 24 de ore. El a alimentat într-o benzinărie şi nu a plătit, fiind acum cercetat pentru mai multe furturi, pentru că a condus în mod repetat maşina deşi nu are permis, dar şi pentru că maşina este neînmatriculată, informează news.ro.

„Ieri, 6 noiembrie 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 5 Poliţie au reţinut un bărbat, în vârstă de 54 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de furt (6 acte materiale), furt calificat, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat (3 acte materiale) şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere (7 acte materiale), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că, la data de 2 noiembrie 2024, Secţia 5 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, de către reprezentanţi ai unei benzinării din Sectorul 1 că un bărbat a alimentat, după care ar fi plecat fără să achite contravaloarea.

„Din cercetările efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către un bărbat, în vârstă de 54 de ani. De asemenea, în urma extinderii investigaţiilor, a rezultat că bărbatul ar mai fi săvârşit şi alte fapte similare. Prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunilor este de peste 2.500 de lei”, a mai trasmis sursa citată.

Miercuri, bărbatul a fost depistat şi dus la audieri.

„În urma controlului efectuat asupra autovehicului, au fost identificate 2 plăcuţe cu numere de îmnatriculare şi o pompă”, a mai transmis Poliţia.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că, pentru a scăpa de zeci de dosare penale pe care le avea deschise în întreaga ţară, bărbatul a obţinut în 2008 un certificat de deces de la un serviciu de Stare Civilă din judeţul Ilfov.

Editor : M.L.

Acțiune.
Exit mobile version