marți, noiembrie 5

Şoferul turc al unui TIR a provocat un accident rutier în judeţul Dolj, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Acesta a lovit gardul a două locuinţe şi două maşini parcate, după ce i s-a făcut rău la volan, scrie News.ro. Poliţiştii l-au găsit în afara vehiculului, conştient, dar ulterior starea sa de sănătate s-a agravat. Cadrele medicale au început manevrele de resuscitare, dar bărbatul nu a mai putut fi salvat, el suferind un infarct miocardic.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi că în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 56, în localitatea Golenţi, s-a produs un accident rutier.

„La faţa locului s-au deplasat poliţişti ai Poliţiei Municipiului Calafat care au stabilit că un bărbat de 51 de ani, cetăţean turc, în timp ce conducea un autotren format din cap tractor şi semiremorca, pe DN 54, în localitatea Golenţi, din direcţia Maglavit către Calafat, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un stâlp, gardul împrejmuitor a două imobile şi două autoturisme parcate”, au precizat poliţiştii.

Deși, inițial, bărbatul a fost conștient după accident, dar ulterior starea acestuia s-a agravat. Cadrele medicale prezente la faţa locului au stabilit că diagnosticul preliminar ar fi infarct miocardic, mai scrie sursa citată.

Un echipaj medical ajuns la fața locului cu ambulanţa a efectuat manevre de resuscitare, fără succes însă, fiind declarat decesul bărbatului.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi au dispus realizarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Editor : Iulia Bălăianu

Acțiune.
Exit mobile version