vineri, noiembrie 22

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care este medic de profesie, şi-a folosit cunoştinţele medicale la bordul avionului cu care călătorea miercuri spre Bruxelles, acordând primul ajutor unui pasager care a suferit o urgenţă medicală în timpul zborului, relatează presa elveţiană, potrivit News.ro.

Ursula von der Leyen, care se întorcea de la summitul G20 de la Rio de Janeiro, se afla la bordul unei curse Swiss Air, care o ducea de la Zurich la Bruxelles. La un moment dat, personalul de la bord al companiei aeriene a solicitat ajutor după ce un pasager a suferit o urgenţă medicală.

Un jurnalist aflat la bordul avionului a asistat la scenă şi a recunoscut-o pe preşedinta Comisiei Europene.

La solicitarea publicaţiei elveţiene 20 Minuten, compania aeriană a confirmat că a existat un incident de sănătate în care a fost implicat un pasager la bordul aeronavei în cauză, în timpul căruia un alt pasager a acordat primul ajutor. Din motive de confidenţialitate, biroul de presă a nu a furnizat nicio informaţie cu privire la persoanele implicate sau la starea de sănătate a pasagerului în cauză.

„Aşa cum se întâmplă în astfel de cazuri, personalul companiei aeriene de la bord a întrebat dacă vreun pasager are cunoştinţe medicale”, a declarat ulterior Arianna Podesta, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

„Prin urmare, preşedinta (von der Leyen) a acordat asistenţă pasagerului care avea nevoie de ajutor până la aterizare, când personalul medical a preluat controlul”, a confirmat purtătoarea de cuvânt.

Înainte de cariera sa politică, Ursula von der Leyen a fost medic, ea absolvind Facultatea de Medicină din Hanovra. În timpul studenţiei, ea a lucrat ca medic asistent la clinica ginecologică a Facultăţii de Medicină din Hanovra, între 1988 şi 1992. Ursula von der Leyen a făcut apoi un masterat în sănătate publică în 2001 şi a lucrat ca asistent de cercetare la Departamentul de Epidemiologie, Medicină Socială şi Cercetare în Medicina Sănătăţii de la Facultatea de Medicină din Hanovra.

Editor : B.P.

Acțiune.
Exit mobile version