luni, noiembrie 25

Meciurile nocturne de la US Open sunt legendare. Atmosfera se intensifică, cu adevărat, după apusul soarelui la Flushing Meadows, unde mari vedete ale tenisului luptă pe teren, iar altele comentează pe rețelele sociale, relatează Deutsche Welle.

Unele meciuri se termină atât de târziu încât, până la final aproape că nu mai sunt spectatori în tribune. Și au de suferit și sportivii. Doar câteva sute de fani au văzut punctul de meci al partidei Zheng Qinwen (China) – Donna Vekic (Croația) care s-au confruntat într-o partidă-revanșă a finalei olimpice. Meciul s-a încheiat la 2:15 a.m. ora locală, stabilind un nou record al probei feminine, cu meciul încheiat la cea mai târzie oră de la US Open.

Meciul din turul trei dintre germanul Alexander Zverev și Tomas Martin Etcheverry din Argentina s-a încheiat după ora 2:30. A fost al doilea cel mai târziu meci din istoria US Open. În 2022, duelul dintre Carlos Alcaraz și Jannik Sinner a durat până la 2:50 a.m.

„O mizerie totală”

„Programarea meciurilor de tenis este o mizerie totală”, s-a plâns Andy Murray pe platforma X.

În timpul îndelungilor dezbateri despre disputarea mecurilor la ore atât de târzii, organizatorii US Open au introdus o nouă regulă pentru turneul din acest an, care prevede că dacă un meci nu a început până la ora 23:15 din cauza unuia anterior aflat în desfășurare, acesta ar trebui mutat pe alt teren. Până la urmă, sunt disponibile patru arene: Arthur Ashe (aproximativ 24.000 de locuri), Louis Armstrong (14.000), urmate de Grandstand (mai mult de 8.000) și Court 17 (2.800).

„Cred că este un început foarte bun”, a spus Coco Gauff reporterilor în conferința de presă susținută înaintea turneului.

Câștigătoarea titlului la simplu feminin de la US Open 2023 a fost mult timp un critic al debuturilor târzii de meci.

„Cu siguranță cred că nu este sănătos, și poate nu este corect pentru cei care trebuie să joace târziu, pentru că îți strică programul”, a spus ea în timpul Openului Francez din această vară.

Pierderea somnului duce la pierderea performanței

De fapt, competițiile sportive pe timp de noapte nu sunt sănătoase – cel puțin pe termen lung. Și chiar dacă trebuie să intri pe teren doar într-o noapte, ești dezavantajat dacă întâlnești un adversar bine odihnit în următorul meci, a cărei partidă anterioară s-a terminat mai devreme.

Potrivit unui studiu al Universității Ruhr din Bochum privind importanța odihnei în sportul de performanță, pierderea somnului duce la performanțe cognitive scăzute. Concentrarea, timpul de reacție, memoria și luarea deciziilor au fost mai proaste la testele cu subiecți care au dormit mai puțin de șapte ore.

„Somnul determină performanța cognitivă și motrică”, a spus dr. Utz Niklas Walter într-un interviu pentru „Sportarztezeitung”, o publicație de medicină sportivă.

„Cu cât somnul de noapte este mai bun, cu atât este mai probabil ca organismul să funcționeze mai bine, și să obțină performanțe”, a spus el.

„Ar trebui să fie aproximativ două ore între activitatea sportivă intensă și mersul la culcare. Acest timp ar trebui folosit și pentru a ne gândi la alte lucruri decât la sport.

„Oboseală fizică și psihică”

Potrivit Professional Tennis Players Association (PTPA), numărul meciurilor de noapte la turneele de Grand Slam din Melbourne, Paris și New York s-a dublat din 2018 încoace. Celălalt Grand Slam, Wimbledon, nu organizează în general sesiuni de noapte, deoarece arenele sunt situate într-o zonă rezidențială a Londrei.

Potrivit PTPA, riscul ca un jucător să se accidenteze este cu 25% mai mare în timpul unui meci care are loc în toiul nopții.

„Trebuie să se concentreze mai mult pe sănătatea jucătorilor”, a declarat directorul executiv adjunct al PTPA, Romain Rosenberg, agenției de presă DPA.

„Nu este de mirare că jucătorii renunță la turnee, se accidentează. Oboseala fizică și psihică este reală”.

Zverev a trăit și el un astfel de moment, după un meci de noapte la acest US Open. În optimile de finală împotriva americanului Brandon Nakashima, la o zi și jumătate după victoria împotriva lui Etcheverry, germanul și-a luxat glezna în setul al patrulea și a șchiopătat ușor o vreme.

„Nu poate face turneul”

Zverev a refuzat să dea vina pe organizatorii turneului pentru programarea meciurilor la ore înaintate. „Poate că sesiunile de noapte ar putea fi începute mai devreme”, a spus el.

Meciul său din februarie 2022 împotriva lui Jenson Brooksby la turneul ATP de la Acapulco s-a încheiat la 4:55 a.m. ora locală. În următorul său meci, a fost descalificat după ce a făcut o criză de nervi. S-ar fi putut datora asta, cel puțin în parte, lipsei de somn?

„Nu există prea multe lucruri pe care organizatorii turneului le pot face”, a spus Zverev referindu-se la meciul său târziu de la US Open din acest an. „Nu e nimic pentru care să-i învinovățim”.

Decizia, în mâinile organizatorilor

Totuși, adevărul este că organizatorii sunt cei care fac programul și, dacă ar vrea, ar putea urma exemplul celor de la Wimbledon, adică să elimine pur și simplu sesiunile de noapte.

Sau ar putea seta punctul limită la ora 1:00 a.m., de exemplu, după care meciul ar trebui întrerupt și reluat a doua zi, după ce jucătorilor li s-a acordat suficient timp pentru a se odihni bine.

Editor : Liviu Cojan

Acțiune.
Exit mobile version