marți, aprilie 1

Organizaţia „Salvaţi Copiii” arată, într-un studiu, că vârsta la care copiii folosesc reţelele sociale a scăzut la 5 ani şi că aproape jumătate dintre copii petrec peste şase ore pe zi în mediul digital. Psihologii avertizează asupra riscurilor determinate de supra-expunerea online: însingurare, anxietate şi fragilizare emoţională.

Conform unui studiu recent al organizaţiei „Salvaţi Copiii” România, aproape jumătate dintre copii (48,3%) petrec peste şase ore pe zi în mediul digital, iar cea mai mare parte a acestui timp este alocată reţelelor sociale, unde simt presiune, suprastimulare şi, uneori, respingere.

Utilizarea problematică a reţelelor de socializare de către copii reprezintă un factor de risc în sănătatea mintală a adolescenţilor. Astfel, pot să apară manifestări precum lipsa concentrării, tulburările de somn, izolarea socială, scăderea stimei de sine, care devin, uneori prea târziu, motivele pentru care părinţii apelează la specialişti în sănătatea mintală.

„Limbajul digital devine un limbaj al suferinţei copiilor”

Experţii organizaţiei avertizează că pe reţelele sociale copiii pot ajunge în comunităţi toxice, în diverse grupuri extremiste sau pe paginile influencerilor iresponsabili, unde părinţii nu sunt, iar copiii sunt transformaţi în pradă uşoară şi au iluzia apartenenţei la grup.

„Limbajul digital, străin părinţilor, devine un limbaj al suferinţei copiilor: de exemplu, emoji-uri precum broasca, dinamita sau inima neagră sunt doar aparent inofesive, promovând şi cultivând forme de radicalizare, misoginie sau idei suicidare. Mulţi părinţi se întreabă ce s-a întâmplat cu copiii lor, uneori prea târziu”, avertizează specialiştii „Salvaţi copiii”.

Potrivit datelor recente în privinţa conduitei digitale a copiilor, în 2025, intervalul de vârstă în care utilizarea reţelelor sociale devine semnificativă este de 5-10 ani, în condiţiile în care, în 2019, aceasta era de 9 ani, iar în studiul din 2021, vârsta medie la care copiii utilizau reţelele sociale era de 8,2 ani.

„Doi din cinci copii spun că au fost jigniţi sau au primit mesaje supărătoare pe internet, în creştere comparativ cu 2021 şi 2024, arată cel mai recent studiu realizat în rândul copiilor, din 2025. 48,3% dintre copii petrec peste 6 ore pe zi online, majoritatea acestui timp fiind dedicat reţelelor sociale. Un copil din trei, dintre cazurile care au apelat la serviciile de consiliere ale psihologilor organizaţiei în 2020 – 2021, s-a confruntat cu stări de anxietate şi a avut nevoie de consiliere şi suport psiho-emoţional, procentul crescând la peste 50% în cazul adolescenţilor, mergând până la consecinţe extrem de grave, şi anume tentative de suicid”, arată datele cercetării.

Potrivit specialiştilor, riscul cel mai mare de transmitere a informaţiilor personale este prin mesageria privată, unde fetele au afirmat că au făcut acest lucru într-o măsură semnificativ mai ridicată decât băieţii (86% vs 72%), arată datele celei mai recente cercetări realizate de Organizaţia Salvaţi Copiii România, în 2023, “Conduita tinerilor pe reţelele de socializare”.

Platformele utilizate de copii

Un procent semnificativ de părinţi (75%) declară că cea mai mare îngrijorare a lor legată de utilizarea internetului de către copii este expunerea acestora la conţinut nepotrivit pe internet sau de posibilitatea ca aceştia să fie contactaţi online de persoane pe care nu le cunosc în viaţa reală (70%). În plus, 59% dintre părinţi se tem că copiii lor ar putea fi victime ale infracţiunilor pe internet. Aceste cifre arată o conştientizare crescută a riscurilor online şi subliniază nevoia de strategii eficiente pentru protecţia copiilor în mediul digital. De asemenea, 32% dintre părinţi afirmă ca fiul / fiica lor utilizează TikTok, 21% Instagram, 19% Facebook şi 17% Snapchat.

Specialiştii arată că în spatele comportamentelor copiilor şi adolescenţilor, uneori retrase, alteori iritabile, există o realitate greu de înţeles de către părinţi. „Este o lume digitală care îţi cere să fii prezent, activ, fericit, popular, perfect! Nu ai voie să greşeşti, să te opreşti din postări sau reacţii, pentru că vei fi sancţionat prin excludere sau tăcere”, afirmă experţii organizaţiei.

Potrivit acestora, folosirea la o vârstă nepermisă a reţelelor de socializare fragilizează structura psihică a copiilor. Mai mult decât atât, validarea oferită de social media este superficială, volatilă, pentru că este formată în interacţiuni online condiţionate, în care copilul este „văzut” doar atunci când oferă ceva care place, este „valoros” doar atunci când este admirat, nefiind perceput aşa cum este el în realitatea fizică cu vulnerabilităţi, emoţii, curiozităţi şi întrebări.

„Astfel, în lipsa unei relaţii de ataşament care oferă reglare emoţională, se poate crea o imaginea de sine fragilă, instabilă, falsă şi apare sentimentul de anxietate, iar copilul nu mai ştie cine este în absenţa reacţiilor din online. Este cunoscut faptul că pentru adolescenţi, reţelele de socializare devin un spaţiu de reglare emoţională, dar ei nu au învăţat încă cine sunt, cum să-şi gestioneze corect frustrarea, fricile, ruşinea, tristeţea sau cum să tolereze respingerea sau incertitudinea”, arată specialiştii.

Recomandările psihologilor

„Copiii de azi cresc într-o lume în care timpul de calitate cu părinţii este redus, imaginea de sine este construită pe baza aprecierii publice, nu pe un nucleu intern stabil, mass-media şi influencerii definesc normele de succes şi frumuseţe. Fără un adult prezent, cald, coerent şi implicat, social media devine mamă, tată, oglindă, referinţă şi judecător”, explică experţii organizației.

Psihologii „Salvaţi Copiii” le recomndă părinţilor să construiască relaţii de ataşament sigure, unde copilul să se simtă văzut, auzit, acceptat, să fie modele de reglare emoţională, dat fiind că, de regulă, copiii învaţă mai mult din cine suntem decât din ce le spunem, să fie curioşi, să adreseze întrebări simple, nu acuzatoareşi să se uite cu blândeţe la propria copilărie, pentru că felul în care au fost trataţi şi iubiţi influenţează felul în care îşi tratează şi iubesc propriii copii.

Editor : M.I.

Acțiune.
Exit mobile version