Vicepreşedintele Chinei, Han Zheng, s-a întâlnit, duminică, cu Elon Musk şi cu membri ai comunităţii de afaceri americane în Washington D.C., a relatat luni agenţia oficială de ştiri Xinhua, citată de Reuters.
Vicepreședintele chinez Han Zheng, în cadrul întâlnirilor cu directorul general al Tesla, Elon Musk, și cu alți membri ai comunității de afaceri americane din Washington, înainte de învestirea lui Trump, a declarat că speră ca întreprinderile americane să „prindă rădăcini” în China și să contribuie la stabilizarea relațiilor bilaterale, a relatat agenția oficială de presă Xinhua.
Han i-a spus lui Musk că „doreşte ca Tesla şi alte companii americane să profite de oportunităţi şi să se bucure de beneficiile dezvoltării Chinei şi să contribuie la creşterea relaţiilor economice şi comerciale dintre China şi SUA”, precizează Xinhua.
Când a fost președinte ultima dată, Trump a impus tarife vamale pentru importuri chinezești în valoare de peste 300 de miliarde de dolari. În ultimele luni, el a declarat că va adăuga tarife de cel puțin 10% pe lângă cele deja impuse produselor chinezești, o măsură care ar afecta China într-un moment în care economia sa se luptă să își găsească un fundament solid.
În același timp, președintele ales al SUA a făcut gestul aparent conciliant de a-l invita luni pe președintele chinez Xi Jinping să participe la inaugurarea sa. Xi l-a trimis pe Han în locul său, un gest de bunăvoință având în vedere că China a fost reprezentată doar de ambasadorul său la precedentele două inaugurări prezidențiale americane.
Întâlnirea vicepreședintelui cu întreprinderile americane a fost prezidată de CEO-ul FedEx Rajesh Subramaniam din partea SUA, și a inclus șefii a opt firme americane din mai multe industrii, inclusiv tehnologie, bănci și logistică, potrivit unui director executiv american din sală, care a adăugat că întâlnirea a depășit timpul alocat și a fost foarte cordială.
„(Han Zheng) este văzut ca o persoană care, datorită timpului petrecut în Shanghai, înțelege preocupările comunității de afaceri străine, înțelege economia”, a declarat Michael Hart, președintele Camerei de Comerț Americane din China, pentru Reuters, la Beijing.
Xi și Trump au fost optimiști după ce au vorbit la telefon vineri, Trump numind-o „una foarte bună”, iar Xi spunând că atât el, cât și Trump speră la un început pozitiv al relațiilor SUA-China.
Acțiunile de pe bursele din China continentală și Hong Kong au crescut luni.
Editor : A.C.