miercuri, ianuarie 22

Acuzații de abuz în gimnastică ritmică românească. Șase foste sportive din lotul național susțin, într-un documentar realizat de Asociația pentru Apărarea Drepturilor Sportivilor, că antrenoarele le-au lovit și jignit în timpul antrenamentelor și competițiilor. „Îmi era foarte frică să intru în sală”.

Mărturiile tinerelor scot la iveală un sistem care a pus performanța deasupra sănătății psihice și fizice a sportivelor, prin umilințe publice, insulte și antrenamente duse la extrem.

Ana Luiza Filiorianu, fostă gimnastă, a declarat că a rămas cu traume psihice mari, care, crede ea, puteau fi evitate.

„Cred că poate exista un mediu mai sănătos de lucru, pentru că sportul oricum este ceva dur. Practicăm sport de mici, antrenamentele sunt grele. Pentru mine, problema și traumele nu vin din numărul de repetări sau din numărul de ore petrecute în sală. Eu puteam să stau în sală o zi întreagă, acceptam să lucrez oricât mi s-ar fi cerut, dacă era într-un mediu sănătos”, spune ea.

În momentul în care ajungeam să fiu traumatizată psihic nu mai îmi doream să fiu în sală, iar pentru mine asta era ceva ieșit din comun.

„Eram făcută grasă în fiecare zi, vacă”, mărturisește sportiva.

O altă fostă gimnastă, Alexandra Duman, a declarat că începuse să se antreneze din frică să nu fie bătută sau jignită.

„Atmosfera în sine a antrenamentelor era una severă și sentimentele tuturor, a celor care erau pe pe covor, erau de frică”, a declarat sportiva.

Începusem să-mi dau seama că fac gimnastică de frică, de frică să nu fiu bătută, să nu fiu jignită.

„Îmi era foarte frică să intru și în sală”, povestește Annaliese Drăgan, o fostă gimnastă.

„Nu am făcut multe lucruri sau am reacționat într-un fel de frică. Mi-a fost frică și cred că dacă n-ar fi factorul ăsta, ar fi mult mai diferit, ar fi fost mult mai multă plăcere”, a declarat ea.

Chiar dacă eu iubeam ce făceam, mi-era și frică uneori, în unele zile chiar îmi era foarte de frică să intru și în sală.

Sportivele au mărturisit că, pe lângă critici constante și injurii, au fost martore și la acte de violență fizică. 

„Am asistat și la o bătaie cu bățul în cap, în care doamna Maria îi dădea Luizei cu bățul în cap”, povestește o altă sportivă.

Președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu, neagă acuzațiile fostelor gimnaste.

„Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, de ce n-au făcut atunci plângeri? Nu știu, întreb și eu”, a spus ea.

„Eram după Revoluție în 2009, deja eram mult timp după Revoluție, adică eram de-a dreptul democrați, democrația să instaurase foarte bine. Nu cred așa ceva și, repet, ai libertatea să pleci”, a adăugat ea.

Contactată de Digi24, președinta Federației Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu, a spus că pregătește un punct de vedere cu ajutorul avocaților.

Editor : Ș.A.

Acțiune.
Exit mobile version