luni, noiembrie 25

Călin Georgescu, candidatul independent la alegerile prezidențiale cotat cu cea mai mare șansă să intre în turul al doilea, conform datelor parțiale oficiale, a evitat să răspundă la întrebarea – „Îl admirați pe Putin?” –  adresată de moderatorii Digi24 Liliana Ruse și Cosmin Prelipceanu în timpul unei dezbateri electorale la care a participat. 

Momentul a avut loc pe 13 noiembrie, când în studioul Digi24 au fost prezenți Călin Georgescu și Alexandra Păcuraru, pentru o dezbatere între cei doi candidați la alegerile prezidențiale.

Georgescu a fost întrebat dacă îl admiră pe Vladimir Putin și, timp aproape de cinci minute, a evitat să ofere un răspuns concret.

„Dacă este patriot la el în țară e problema lor, pe noi trebuie să ne preocupe situația țării noastre” sau „Nu este treaba mea să răspund la așa ceva” au fost două dintre răspunsurile date de Georgescu la insistențele moderatorilor Digi24.

Întrebarea a venit după ce, în februarie 2022, la scurt timp după ce Vladimir Putin a declanșat invazia asupra Ucrainei, Georgescu a declarat la Realitatea Plus că Putin „este un om care își iubește țara”.

Momentul poate fi urmărit de la minutul 18:10 până la 22:44. 

Reamintim că Georgescu a fost propus de mai multe ori prim-ministru al României. Printre cei care l-au propus se numără Dan Puric, publicația Sputnik (principalul aparat de propagandă al Federației Ruse), dar și partidul AUR (în 2020).

La începutul anului 2022, George Simion, liderul AUR, i-a oferit funcţia de preşedinte de onoare al partidului. Mai târziu, în același an, Călin Georgescu s-a ales cu un dosar penal, pe fondul unei declarații prin care îi elogia pe foștii lideri legionari Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu. Detalii, aici. 

Editor : M.G.

Acțiune.
Exit mobile version