vineri, octombrie 25

Angajații Metrorex ar putea intra în grevă, luna viitoare, după ce negocierile dintre sindicate și conducerea companiei au eșuat. Azi, lucrătorii la metrou decid dacă încep protestul sau încearcă noi negocieri.

Discuțiile au apărut în urma contractului colectiv de muncă care a expirat pe data de 1 octombrie, însă discuțiile dintre sindicat și conducerea Metrorex au început chiar cu două luni înainte de expirarea acestuia. Ei au avut ultimele discuții aseară, în care nu s-au înțeles, însă au adus în prim-plan inclusiv o grevă generală, dacă nu se rezolvă această problemă.

Contractul colectiv de muncă le aduce angajaților Metrorex anumite beneficii, adică condiții mai bune de muncă. Astăzi, reprezentanții sindicatului urmează să se întâlnească din nou cu reprezentanții conducerii Metrorex pentru o nouă rundă de negocieri.

Dacă nici după discuțiile de astăzi nu vor ajunge la un rezultat, liderul de sindicat de la Metrorex a anunțat că va face toate demersurile ca în aproximativ două săptămâni să pornească o grevă general adică Metroul să funcționeze cu doar o treime dintre angajați, scenariu în care sute de mii de persoane care merg zilnic cu metroul ar fi nevoite să folosească alte modalități de transport, ceea ce la suprafață, în Capitală s-ar traduce într-un trafic infernal.

Editor : Ana Petrescu

Acțiune.
Exit mobile version