duminică, septembrie 29

Vești proaste pentru românii alergici care sperau că scapă de simptomele sufocante, odată cu venirea toamnei. Calvarul provocat de ambrozie, dar și de alte plante, se prelungește până în luna noiembrie. De vină ar fi schimbările climatice, spun specialiștii, care prelungesc perioada de înflorire.

„- Ochii v-au supărat mai tare acum, în ultima lună?
– Nu.
– Tusea?
– Cel mai mult m-a afectat că am avut crize de strănut”

Cabinetele medicilor sunt pline în această perioadă de pacienți cu alergii. Marius este printre ei. Are 36 de ani, iar în ultimele zile simptomele sale s-au agravat. Acum a venit la medic să își facă un test, pentru a vedea la ce plantă este alergic.

„Cele mai agresive și cea mai mare alergie, cea mai mare sensibilizare o aveți, într-adevăr, la polenul de ambrozie. De aceea ați resimțit cel mai mult în perioada de toamnă, dar va trebui un pic să verificăm și pe perioada de primăvară cum vă simțiți”, îi explică medicul unui pacient.

„- Cum a fost toată perioada asta?
– Destul de chinuitoare, n-a fost chiar deloc plăcut. Aveam perioade de 3, 4 minute în care strănutam frecvent și în mod repetat”, spune Marius, pacient alergic la ambrozie.

Medicii atrag atenția persoanelor sensibile la polen: sezonul rece nu mai este o perioadă de respiro. Din cauza schimbărilor climatice, plantele s-au adaptat și pot provoca alergii chiar și atunci când vremea se răcește.

„Cu cât există o perioadă mai lungă de expunere și de manifestare clinică a acestei alergii, cu atât apar mai multe complicații. De obicei apar simptomele asmatice, spre finalul sezonului polinic, noi suntem încă în mijlocul sezonului polinic, deci mă aștept până spre luna noiembrie să apară pacienți care tușesc din cauza polenului”, spune Bianca Matiș, medic alergolog.

„Pe lângă medicație, specialiștii spun că pacienții care au probleme din cauza ambroziei nu prea au multe lucruri la îndemână în această perioadă. Însă, totuși pot să fie atenți în momentul în care fac activități în aer liber, iar în momentul în care intră în casă, specialiștii le recomandă să își spele foarte bine fața și părul”, transmite Mihai Vălușescu, jurnalist Digi24.

Cele mai mari probleme le au pacienții din marile orașe, acolo unde ambrozia crește în voie pe terenurile virane.

„Sunt mulți oameni alergici la această plantă și nu prea e ok. Sunt alergic la așa ceva și îmi este foarte greu”, spune un localnic.

„Nu se îngrijește nimeni de spații, sunt lăsate de paragină. Cine este alergic, suportă”, constată o femeie.

Aproximativ 2,5 milioane de români sunt alergici la această buruiană care crește necontrolat.

Reporter: Mihai Vălușescu
Operator: Mihai Pop

Editor : Izabela Zaharia

Acțiune.
Exit mobile version