duminică, noiembrie 24

Federația americană de gimnastică cere o revizuire în cazul gimnastelor Ana Bărbosu-Jordan Chiles. Procedura presupune noi probe, care nu au fost cunoscute până acum. Americanii vor invoca o înregistrare realizată de platforma de streaming Netflix, care ar arăta că antrenoarea echipei de gimnastică a SUA a depus contestația în timpul regulamentar, fără întârziere, așa cum a stabilit TAS. 

Jurnalist Digi24: Ce spui despre încercarea de a întoarce rezultatul chiar și după ceva vreme? 

George Dobre, jurnalist DigiSport: Dacă ar fi vorba de o altă țară care solicită această medalie, dacă n-ar fi vorba de Statele Unite care au o forță extraordinară pe plan internațional, atunci, aș zice că șansele sunt nule. Așa mai rămân niște mici șanse, însă e o mică problemă. 

Recursul se judecă pe baza probelor depuse în prima instanță, și în cazul de față. Așadar, din această perspectivă, șansele ar fi foarte, foarte mici, aproape nule pentru americani. Aș remarca un lucru foarte interesant și anume cum se bate în cazul de față o țară, Statele Unite, pentru o medalie, în condițiile în care delegația americană de la Jocuri Olimpice de la Paris a obținut peste 120 de medalii. Mi se pare extraordinar lucrul ăsta.

Lucrurile par limpezi, probabil va urma o bătălie juridică de durată, undeva la câteva luni, să spunem că acest recurs este depus la Tribunalul Federal Elvețian, o altă instanță față de Tribunalul de arbitraj sportiv de la Lozan. Trebuie să avem răbdare.

Jurnalist Digi24: Pare că totuși competiția nu se mai termină acolo în ziua respectivă pe teren, ci prin tribunal.

George Dobre, jurnalist DigiSport: E trist din punctul ăsta de vedere și e păcat că se întâmplă așa, pentru că în mod normal, așa cum am mai spus, ar trebui să se termine lucrurile acolo la capătul competiției, pentru că acolo trebuie să se decidă totul, nu într-un tribunal. Însă contextul este unul deosebit pentru că le aduc aminte celor care nu cunosc în detaliu cazul că imediat după exercițiul Anei Bărbosu, care era pe locul al 3-lea. Abia după depunerea contestației a urcat Jordan Charles în locul ei pe poziția a 3-a, adică pe poziția care îi asigura bronzul.

Apoi a venit a doua etapă. O contestație depusă de forul nostru la Tribunalul pentru arbitraj sportiv și abia apoi a intrat Ana Bărbosu în posesia medaliei. Dar a mai existat o contestație depusă de Sabrina Voinea, care a reclamat faptul că i-a fost analizat greșit exercițiul pentru că nu ieșise în afara covorului și ăsta este un lucru interesant.

E un context cu totul special, însă e un caz care a făcut înconjurul lumii pentru că, din ceea ce cunosc, este cel mai mare scandal de la Jocurile Olimpice de la Paris. O altă situație similară nu există la competiție.

Jurnalist Digi24: Un caz care va produce, indiferent de cum se termină și un mare precedent în legătură cu viitoarele competiții în care mă gândesc că le va fi mult mai ușor participanților să se apuce să conteste, dacă au văzut că se poate.

George Dobre, jurnalist DigiSport:  Cred însă că va crea și altceva. Va crea un alt cadru din punct de vedere al regulilor, pentru că în mod în mod clar ceva scârție aici. E vorba de o anumită perioadă de timp în care poți să depui o contestație. Poate că am anumite reguli vor fi schimbate pentru competițiile următoare, pentru că nu e în interesul Comitetului Olimpic Internațional și interesul sportului în general să avem astfel de scandaluri, astfel de controverse. 

Editor : C.S.

Acțiune.
Exit mobile version