marți, septembrie 24

Coaliția PSD-PNL este ca și ruptă. Practic Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă nu și-ar mai vorbi în prezent, susțin surse politice, pentru Digi24. Supărarea liberalilor vine după ce PSD a decis să nu susțină legea care i-ar fi garantat candidatura președintelui Klaus Iohannis la Senat. Asta deși ar fi existat un acord în acest sens, potrivit liderului PNL. Marcel Ciolacu susține, în schimb, că totul ar fi o minciună.

„Nu văd cum putem să realizăm o coaliție cu PSD în astfel de condiții. Eu cred că este normal să discutăm despre acest demers ca fiind nevoie de o clarificare legislativă, pentru că demersul a existat, până la un moment dat, în cuprinsul legii. În momentul de față, observ că există mai multe poziții și o dezangajare de la acest proiect”, a afirmat Nicolae Ciucă, marți la Parlament.

Întrebat dacă Ciolacu și PSD au promis că vor susține acest proiect de lege, Nicolae Ciucă a răspuns: „Eu am discutat cu domnul Marcel Ciolacu, nu cu partidul. Ca atare, înțelegerea a existat pe acest demers.” 

Chestionat dacă mai are încredere în Marcel Ciolacu, liderul PNL a replicat scurt și sec: „Este discutabil”.

„Tot ce ține de problemele tehnice, specifice guvernării, vom rezolva la fel de responsabil la fel cum am făcut-o până acum. În ceea ce privește legat de ce vom face după alegeri, eu îmi exprim punctul de vedere că nu văd cum putem să realizăm o coaliție cu PSD în astfel de condiții”, a mai spus președintele liberalilor.

Ciolacu spune că liberalii mint

La rândul său, Marcel Ciolacu a precizat, întrebat dacă i-a cerut Klaus Iohannis sau PNL încă din primăvară să vină cu această modificare legislativă, că nu a avut o astfel de discuție.

„Înseamnă că mint. Cu mine nu au avut o astfel de discuție”, a mai precizat președintele PSD, la remarca presei potrivit căreia liberalii spun că au discutat cu el despre această modificare legislativă încă din luna aprilie a acestui an.

Ciolacu i-a mai transmis, pe Facebook, lui Ciucă faptul că nici el, nici Iohannis, împreună sau separat, nu au fost în programul său pe 3 aprilie, după ce surse liberale au susținut că la acea data a fost o discuție între președinții PSD, PNL și șeful statului Klaus Iohannis, în care Ciolacu a spus inițial că susține demersul legislativ ca Iohannis să poată candida și apoi s-a răzgândit.

„Un singur comentariu: Nici domnul Ciucă, nici domnul Iohannis – împreună sau separat, nu au fost în programul meu pe 3 aprilie! Ca să nu se mai încurce domnul Ciucă în explicații…”, a scris Marcel Ciolacu pe contul său de Facebook care atașează postări și o poză cu programul său de la acea dată.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Alfred Simonis, mesaj pentru Ciucă: Este complet absurd

Fostul președinte al Camerei Deputaților și preşedintele ales al Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis i-a transmis lui Nicolae Ciucă că este „complet absurd” să vrea să rupă coaliția pentru că PSD nu vrea să voteze o lege pentru un singur om.

Simonis a mai spus că singura înţelegere pe care PSD a avut-o cu PNL a fost legată de data alegerilor prezidenţiale, care trebuia să fie în luna septembrie și a adăugat că Nicolae Ciucă şi PNL vor „să dea foc ţării” pentru că „PSD nu vrea să îi dea un loc de muncă lui Iohannis”.

„Domnul Ciucă și PNL vor să dea foc țării și s-o arunce în haosul instabilității doar pentru că PSD nu vrea să îi dea un loc de muncă lui Iohannis. Cum sună asta?!
Să rupi coaliția de guvernare pentru că PSD nu vrea să voteze o lege pentru un singur om este complet absurd. Dar asta demonstrează încă o dată care au fost de fapt prioritățile PNL și ale ostașului Ciucă dintotdeauna: scaunul lui Iohannis. Nu inundațiile, nu investițiile, nu nivelul de trai. Doar să îi meargă cartea de muncă lui Iohannis și după terminarea mandatului. Domnul Ciucă vorbește de tot felul de înțelegeri imaginare. Domnule Ciucă, treziți-vă la realitate! Aici nu sunteți în filmele cu super-eroi închipuiți în care credeți dvs că jucați”, a scris Alfred Simonis, marți pe Facebook.

El a mai spus că „singura înțelegere pe care PSD a avut-o cu PNL a fost legată de data alegerilor prezidențiale, care trebuia să fie în septembrie”.

„Și pe care voi, PNL, ați votat-o la voi în partid. Și pe care ați încălcat-o imediat după ce v-am salvat la europarlamentare. Dar reacția ostașului Ciucă nu mai surprinde pe nimeni. Și pe front, și când a primit de la Iohannis o misiune grea, face ce știe: se retrage în cazarmă!”, a conchis Simonis.

 

Editor : Ana Petrescu

Acțiune.
Exit mobile version