vineri, decembrie 27

Riscul producerii unui tsunami există inclusiv în România, atrag atenția seismologii, care pun acest pericol pe seama activității seismice din Marea Neagră. Din acest motiv, autoritățile au modernizat sistemul care detectează fenomenul extrem de periculos și activează alarma pentru ca populația să aibă timp să adăpostească în fața valurilor uriașe.

Specialiștii de la Institutul Naţional de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului nu exclud scenariul unui fenomen extrem la malul Mării Negre.

„Risc de producere a unui tsunami există şi trebuie să trăim în zona asta unde se poate produce un tsunami cum se produce şi în Marea Mediterană, cum se produce şi în Pacific”, explică Constantin Ionescu, directorul general al INFP.

S-ar produce, însă, doar în condițiile unui cutremur mare în adâncuri, de peste 7 pe Richter. Alte scenarii implică o alunecare submarină, eliberarea de gaze din sediment sau impactul cu un meteorit.

„Riscul cel mai mare poate veni de la un cutremur din zona Georgiei, în ape adânci de 2.000 de metri, un cutremur cu magnitudine de 8 grade. În baza simulărilor, acesta ar genera un val care ar atinge coastele Romaniei cu o înălţime de 3 – 4 metri”, spune Vlad Rădulescu, responsabil sistem monitorizare.

„Vedeţi, valul traversează toată Marea Neagră şi atinge zonele de coastă ale României după aproximativ 3, 4 minute, având o înălţime de 3 – 4 metri.”

Cum funcționează sistemul de avertizare

„Valul tunami este necruţător prin manifestarea lui. Când se apropie de ţărm, prin mişcarea particulelor de apă în cadrul undei respective, se produce o retragere mai întâi, se produce o retragere a apei din zona costieră, de ai impresia că a venit un reflux, dar nu e cazul la noi, după care urmează lovitura tsunamiului, care se manifestă printr-o înălţare destul de rapidă şi înaintare rapidă a undei acesteia asupra țărmului. Ce se găseşte pe ţărm e distrus în cea mai mare parte”, spune Glicherie Caraivan, geolog.

În România, există un sistem de avertizare timpurie în caz de tsunami. A fost instalat în 2013, iar anul acesta a fost modernizat, cu echipamente de ultimă generaţie.

„6 balize. Sunt 3 balize, după cum le vedeți, cele de larg, la aproximativ 160 de kilometri în largul mării faţă de ţărm şi acoperă toată zona României şi 3 balize de coastă. Sunt acestea, una la Mangalia, una la Constanța şi una la Sulina.”

Rolul acestor balize este să detecteze producerea un tsunami. Informaţia va ajunge mai întâi la autorităţi care, ulterior, sunt responsabile să avertizeze populaţia. Cel mai mare cutremur, care a generat un tsunami în Marea Neagră, a avut loc în urmă cu mai bine de un secol, pe malul bulgăresc, aproape de granița României. Atunci, valurile de 4 metri au distrus coasta de sud a Mangaliei şi satele din apropiere.

Reporter: Iulia Stanciu / Operator: Cristian Dumitraşcu

Editor : Izabela Zaharia

Acțiune.
Exit mobile version