E din nou activitate pe șantierul autostrăzii din Bihor, părăsit de Bechtel în urmă cu peste un deceniu. Pe porțiunea de aproape 29 de km se toarnă în aceste zile primii kilometri de asfalt. Avansul este susținut și pe ultimul tronson, astfel că, de anul viitor, se va circula pe mare parte din șoseaua de mare viteză, între Borș și Târgu-Mureș.
După mai bine de un deceniu de blocaje, iată că apar primii kilometri de asfalt pe autostrada A3 în Bihor. Deocamdată se circulă pe cei 5 km între Biharia și Vama Borș, însă dacă ritmul actual este menținut și anul viitor, în 2026 vom putea circula pe întreaga șosea de mare viteză în județul Bihor.
Pentru că și vremea ține cu constructorul, avansul ar putea trece de 30% până la finalul anului. Și pe ultimul tronson din Bihor, între Chiribiș și Suplacu de Barcău, lucrările avansează bine, iar stadiul fizic a trecut de 55%.
Bogdan Hudriciu – reprezentant antreprenor: Suntem mobilizați cu 400 de utilaje și 300 de oameni. Și, în funcție de condițiile meteo, încercăm să facem câte lucrări putem anul acesta, urmând să continuăm anul viitor.
Unii șoferi spun că așteaptă de aproape 20 de ani autostrada în zonă și speră să o vadă gata cât mai curând.
-E o veste bună și sper să ajute transportul mărfii, al persoanelor. Acuma, sperăm să se și realizeze cât mai curând.
Șantierul autostrăzii A3 din Bihor a fost deschis de americanii de la Bechtel, care în 2004 au semnat contractul cu statul român. În 2013 au părăsit însă România, după o reziliere cu scandal, în urma căreia americanii au încasat 1,3 miliarde de dolari, deși terminaseră doar 52 de km de autostradă. Acum, pe toate tronsoanele aflate în lucru pe A3, în județul Bihor, lucrează constructori români. Ordinul de incepe al lucrărilor a fost emis anul acesta, în luna mai.
Editor : A.P.


