luni, septembrie 30

Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, şi-a depus luni, la Biroul Electoral Central, dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale şi listele de susţinători pentru Cotroceni.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Alături de Simion s-au aflat membri şi simpatizanţi ai formaţiunii, care au promis că după depunerea dosarului se vor întoarce la Pechea, în Galați, să ajute sinistrații inundațiilor.

„Depunem astăzi împreună dosarul pentru alegerile parlamentare şi pentru alegerile prezidenţiale pentru că anul acesta este un an decisiv pentru români, pentru oamenii care trebuie ajutaţi şi care au nevoie de sprijin din partea Guvernului lor şi nu au parte de acest sprijin, nu se fac în România baraje, diguri, infrastructură critică, nu avem protecţie socială, cei care chiar au nevoie de susţinerea statului ca să treacă peste momente grele nu o primesc, aşa că îmi voi depune astăzi candidatura pentru ca România să rămână o ţară a păcii şi pentru ca toţi românii să beneficieze de bogăţiile ţării”, a spus George Simion.

El a ţinut să le mulţumească tuturor celor care s-au aflat în ultimele zile alături de sinistraţii din Galaţi.

„Vă mulţumesc din suflet tuturor că de şapte zile sunteţi alături de sinistraţi şi daţi un exemplu de solidaritate românească. Doar aşa putem ridica România din noroi, doar aşa putem reconstrui o ţară normală pentru copiii noştri, doar aşa ne putem aduce înapoi, de peste hotare, românii goniţi de guvernări succesive trădătoare”, a transmis George Simion.

Cei prezenţi la sediul BEC l-au aplaudat pe liderul AUR şi au scandat: „De la Pechea din noroi, Simion în turul doi”. Printre cei veniţi să îl susţină pe George Simion s-a aflat şi unul dintre localnicii din Pechea, ajutaţi de AUR după inundaţiile care au avut loc în judeţul Galaţi.

Editor : B.P.

Acțiune.
Exit mobile version