joi, decembrie 26

Un cod roşu de „pericol extrem” i-a avertizat luni pe locuitorii din Barcelona că urmează să plouă şi mai mult, în timp ce oraşul Tarragona din Catalonia este deja sub ape, Spania fiind afectată de inundaţii catastrofale care au făcut deja peste 200 de morţi în regiunea Valencia. Nu se circulă deloc cu trenurile în toată regiunea Catalonia, iar zborurile au fost deviate de pe aeroportul El Prat din Barcelona, după ce clădirea terminalului a fost inundată.

 

Cel puţin 217 persoane au murit după ce ploile abundente din estul Spaniei au provocat inundaţii rapide săptămâna trecută, care au măturat aproape totul în calea lor.

Luni, o alertă roşie de „pericol extrem” din cauza ploilor torenţiale a fost emisă pentru Barcelona, în timp ce în alte părţi ale Spaniei echipele de căutare continuă să cerceteze zonele inundate pentru a-i găsi pe cei daţi dispăruţi. Oamenii au fost prinşi în maşini, case şi magazine în timp ce apele au năvălit în zona calamitată săptămâna trecută.

Mesajul S-Alert a ajuns foarte târziu și în Barcelona, iar o cantitate mare de apă a inundat orașul. Între timp în Valencia continuă căutările. Salvatorii încearcă să pătrundă în locuri inundate de ape și caută victime mai ales în parcări subterane. Mii de soldaţi au fost aduşi să ajute serviciile de salvare, în cea mai mare operaţiune pe timp de pace de până acum.

În estul Spaniei, o atenţie deosebită a fost acordată unei parcări subterane din Aldaia, unde serviciile de urgenţă au încercat să dreneze apa de la inundaţii pentru a avea acces. Există temeri că zeci de cadavre ar putea fi găsite în interiorul parcării, după ce oamenii au murit prinşi de creşterea apelor la centrul comercial Bonaire.

În timp ce comunităţile continuă să-şi revină din şoc după inundaţiile catastrofale – şi să îşi plângă pierderile – sunt prognozate ploi suplimentare în unele părţi ale ţării. Luni, guvernul local din Catalonia a avertizat cu privire la ploi „continue şi torenţiale” în două regiuni, spunând că oamenii ar trebui să evite călătoriile şi să stea departe de pârâuri şi ravene. „Nu călătoriţi decât dacă este strict necesar”, se spune în alerta pentru persoanele aflate în apropiere de Barcelona.

De asemenea, zborurile au fost deviate de pe aeroportul El Prat din Barcelona, după ce clădirea terminalului a fost inundată.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Imagini impresionante au venit deja din oraşul catalan Tarragona, care este sub ape. Drumurile au fost inundate în urma ploilor torenţiale din acest oraş cu 130.000 de locuitori din nord-estul Spaniei, relatează Le Figaro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Provinciile catalane Tarragona şi Castellón au fost sub cod portocaliu până la mijlocul dimineţii. Potrivit presei spaniole, locuitorii din Tarragona au primit o alertă prin care erau sfătuiţi să nu stea în calea pericolului. „Am primit o alertă să mergem la înălţime. Nu putem, dar vom urca scările”, a declarat Edgardo, un locuitor al acestui oraş, intervievat de un post de televiziune, scrie News.ro.

Regiunile cele mai afectate de intemperii sunt mai la sud. Cel puţin 217 persoane au murit în urma inundaţiilor, dintre care 213 numai în regiunea Valencia. Acolo, alerta roşie emisă duminică după-amiază a fost retrogradată la portocaliu puţin după ora 21.00. Cu toate acestea, primăria din Valencia a decis ca şcolile să rămână închise luni.

Pe de altă parte, răspunsul autorităţilor a stârnit furie, iar duminică, regele Felipe al Spaniei a fost huiduit de localnicii care au aruncat în el cu noroi, atunci când monarhul a vizitat unul dintre cele mai afectate oraşe. În momentul în care autorităţile au trimis alerte pe telefoanele mobile, avertizându-i cu privire la gravitatea inundaţiilor şi cerându-le oamenilor să rămână acasă, mulţi erau deja pe drum sau în locuri precum parcări subterane, care s-au transformat în capcane ale morţii.

Cursa MotoGP de la Valencia, care era programată pentru sfârşitul acestei luni, a fost anulată după ce inundaţiile au provocat distrugeri pe pistă.

Între timp, mii de voluntari ajută la îndepărtarea straturilor groase de noroi de pe străzi şi din casele afectate, într-un gest impresionant de solidaritate.

Editor : M.I.

Acțiune.
Exit mobile version