vineri, septembrie 27

Peisaj inedit pe litoral. Odată cu venirea toamnei, algele roșii au acoperit plajele din Constanța. Specialiştii spun că apa foarte caldă din timpul sezonului estival a făcut ca algele să se înmulțească peste medie.

Plajele din Constanța sunt acoperite, zilele acestea, de alge roșii și brune, aduse la mal de valuri.

„- Ceranium.
– Adică o alga roşie?
– Da, e brună, dar sunt şi alge roşii în amestec, rodofite”, explică Răzvan Popescu Mirceni, biolog marin.

Cei mai mulţi turişti au fost încântați de noul peisaj de pe litoral. Alții, însă, au fost deranjaţi de prezenţa algelor, indiferent de nuanţa lor.

„Au culoare foarte frumoasă. Își schimbă culoarea roșie, de fapt, asta e, spre indigo. E frumos!”, spune un turist.

„- Le-am văzut în toate culorile.
– Care sunt cele mai frumoase?
– Toate sunt frumoase, tot ce e de la natură e frumos”, e de părere o turistă.

„- Mizeria nu mi-a plăcut niciodată.
– Nu vă plac algele, să înțeleg.
– Nu. Algele, gunoaiele…”, spune un turist.

Bilogii marini spun că peisajul marin de toamnă este rezultatul unui sezon deosebit de cald.

„Unele dintre ele sunt brune, dar s-au decolorat de la soare după ce s-au desprins şi, inevitabil, au ajuns la ţărm. E foarte posibil ca anul acesta să fi avut două cicluri, pentru că am avut și la sfârșitul primăverii. Sunt algele care se instalează, practic, pe structurile mai recente, până să vină cele care au ciclu de viață multianual”, explică Răzvan Popescu Mirceni, biolog marin.

„Vedem un spectacol frumos al naturii, o culoare deosebită a algelor care au poposit pe malul mării aruncate de brizanţi. E o toamnă caldă, caldă şi pentru mare, ceea ce a generat o explozie algală”, spune Adrian Bâlbă, doctor în ştiinţe.

Algele brune au un rol foarte important în purificarea apelor de coastă şi susţin dezvoltarea vieţii marine.

Reporter: Iulia Stanciu
Operator: Cristian Dumitrașcu

Editor : Izabela Zaharia

Acțiune.
Exit mobile version