vineri, septembrie 27

Apar noi imagini de la tentativa de jaf de la o bancă din Iași. Filmarea de pe camerele de supraveghere suprinde momentul în care un bărbat deghizat, care ține într-o mână ceea ce pare să fie un pistol, pătrunde în sediul băncii și cere bani. Incidentul a fost anunțat la 112 abia după 40 de minute, iar butonul de panică nu a fost apăsat din motive legale, spun reprezentanții băncii.

Tentativa de jaf armat a avut loc joi, în jurul orei 18:00, în sediul unei bănci din centrul orașului Iași. La mai bine de 15 ore de la incident, făptașul este în continuare căutat de oamenii legii.

Polițiștii estimează că este vorba despre un bărbat de aproximativ 40 de ani. Acesta a intrat deghizat și avea în mână un pistol, despre care nu se știe nici acum dacă era sau nu o armă letală.

Pentru că în acel moment în bancă nu existau bani, bărbatul a plecat cu mâna goala. Deși nu au fost răniți, cei 3 angajați, care erau in incinta instituției în acel moment, au suferit un șoc emoțional, spun reprezentanții băncii.

De altfel, polițiștii au fost alertați abia după aproximativ 40 de minute de la momentul în care atacatorul a intrat in sediul băncii. Angajații au sunat mai întâi la dispeceratul central al băncii, nu la 112. Reprezentanții băncii de la București au fost cei care au anunțat, în final, Poliția.

Totodată, nici butonul de panică nu a fost activat întrucât, potrivit legii, acesta se acționează abia după ce atacatorul părăsește incinta.

„În urma incidentului de la agenția noastră bancară din Iași, niciunul dintre colegii noștri nu a avut de suferit fizic. Viața și siguranța oamenilor noștri sunt cele mai importante pentru noi, mai ales în astfel de momente.

În prezent, cooperăm îndeaproape cu autoritățile competente și oferim tot sprijinul necesar pentru soluționarea cât mai rapidă a acestui caz.

Conform HG 301/2012, butonul de panică se poate acționa numai după ce autorul părăsește locul faptei. La scurt timp după ce agresorul a părăsit sucursala, colegii noștri au înștiințat dispeceratul central al băncii, care a alertat, mai departe, Poliția. Colegii noștri, victimele incidentului, au fost sub stres extrem emoțional și fizic, o reacție normală în astfel de situații.

Ancheta organelor de cercetare este în derulare și am pus la dispoziție toate imaginile și informațiile necesare”, au transmis, pentru Digi24, reprezentanții băncii în care a avut loc tentativa de jaf.

Editor : Izabela Zaharia

Acțiune.
Exit mobile version