joi, octombrie 24

Elena Lasconi i-a cerut, joi, lui Marcel Ciolacu să să clarifice public ce măsuri a luat după ce a fost informat oficial de către guvernele Republicii Moldova și Ucrainei că George Simion este un pericol, că destabilizează țara. „Îl somez public pe Marcel Ciolacu să termine cu jocurile periculoase pe care le face”, i-a mai transmis premierului candidata USR la alegerile prezidențiale.

Totodată, Elena Lasconi i-a avertizat pe români că PSD are trei candidați la alegerile prezidențiale din 2024 și că un vot pentru marioneta lui Marcel Ciolacu înseamnă, de fapt, vot pentru PSD și sprijin pentru planul iresponsabil al lui Marcel Ciolacu.

„Marcel Ciolacu, dacă tot vrea să fie președinte, să clarifice întâi ce a făcut din funcția de premier în cazul Simion. Conduce Guvernul, are o majoritate de 60% în Parlament, nu-l împiedică nimic să acționeze în interesul României. Dar, vedem toți cum Marcel Ciolacu își folosește puterea discreționar, doar în folos propriu și al PSD. Din fruntea Guvernului României, cu o mână ne îndatorează pe fiecare dintre noi și cu cealaltă adună voturi pentru Simion. L-ați auzit vreodată pe Marcel Ciolacu sau pe vreun lider PSD afirmând răspicat că George Simion este un pericol? Îl somez public pe Marcel Ciolacu să termine cu jocurile periculoase pe care le face”, a afirmat Elena Lasconi, într-o conferință de presă.

Ea consideră inacceptabil ca, dintr-un interes personal și de grup, PSD să împingă spre Cotroceni un personaj considerat „omul rușilor”, ceea ce pune în joc securitatea României și chiar soarta țării.

„Ne uităm la frații noștri din Republica Moldova cum se zbat să ducă țara spre Vest, la lupta pe care o dă Maia Sandu și, în același timp, îl vedem pe Marcel Ciolacu, într-o inconștiență totală, care face tot ce poate să-l transforme pe Simion în personaj frecventabil. În Europa se fac cordoane sanitare împotriva extremei drepte. În România, PSD, PNL și AUR fac cordon împotriva liberalismului. USR este singura forță politică reformatoare. Eu sunt singurul candidat care nu face parte din aceste combinații sulfuroase ale vechilor partide”, a adăugat Lasconi.

PNL, responsabil și el

PNL are partea sa de responsabilitate în planul inconștient al lui Marcel Ciolacu, în condițiile în care Nicolae Ciucă, numărul doi în statul român, se mulțumește doar să țipe la tv că partenerul său de guvernare face combinații, dar PNL stă la masa Guvernului și împarte banii cu PSD, mai spune lidera USR.

Elena Lasconi adresează un mesaj și românilor, cetățenilor lucizi și care nu mai pot fi păcăliți pentru că înțeleg ce se întâmplă în această perioadă și pericolele uriașe pe care le implică planul PSD.

„PSD are trei candidați anul acesta la alegeri: Ciolacu, Geoană și Simion. Nu-l mai trec la calcul pe domnul Ciucă de la filiala mai mică și galbenă a PSD. Dacă realmente vrem altceva după 35 de ani, eu stau în fața dumneavoastră și vă spun că se poate. Atenție, un vot pentru AUR este un vot pentru PSD. Și Marcel Ciolacu, șeful PSD, nu se dezice de vechile obiceiuri ale partidului pe care îl conduce: se uită în ochii tăi, îți zâmbește, te minte și îți bagă mâna-n buzunar să-ți ia și banii, apoi îți ia viitorul și îl duce la amanet. De noi depinde: risipim voturi sau ne unim și îi stricăm jocul lui Ciolacu cu marioneta lui, Simion?”, a conchis Lasconi.

Editor : Ana Petrescu

Acțiune.
Exit mobile version