Trupele rusești au intrat în orașul Sudja, aflat sub control ucrainean, încă din luna august 2024, când ucrainenii au declanșat o incursiune surpriză în regiunea Kursk din Federația Rusă. Informația a fost anunțată atât de agenția rusă TASS, cât și de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), în baza datelor publicate de DeepState, un grup de analize apropiat armatei ucrainene și care monitorizează evoluția liniei frontului ruso-ucrainean.
În prezent, au loc lupte în Sudja, conform publicației ucrainene Kyiv Independent.
Conform DeepState, forțele ruse au intrat în zona estică a localității Sudja și au început să-și fortifice pozițiile.
Pe rețelele sociale au apărut deja imagini cu parașutiști ruși și militari din trupele speciale GRU filmați în centrul Sudja, aflate la mai puțin de 10 kilomertri de granița ruso-ucraineană.
Comandamentul armatei ucrainene nu a prezentat până acum un punct de vedere oficial referitor la situația de pe frontul din Kursk. În același timp, generalul Dmitro Krasilnikov, şeful Comandamentului Nord al armatei ucrainene, responsabil de operaţiunea militară din Kursk, a anunţat că a fost destituit, într-o intervenţie la televiziunea publică.
Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a declarat că în prezent nu există „un pericol imediat de încercuire” a trupelor ucrainene, care se repoziționează „pe linii defensive mai favorabile”.
Săptămâna trecută, trupele ruse au reușit să facă o străpungere în liniile ucrainene pe frontul din regiunea Kursk, la sud de localitatea Sudja. Cu o zi în urmă, armata rusă anunța eliberarea a 12 localități și a 100 de kilometri pătrați în Kursk.
Editor : M.L.