luni, septembrie 16

În timp ce fac eforturi să se promoveze, candidații cu cele mai mari șanse la alegerile prezidențiale încearcă să facă față și scheletelor din dulap care, ca la un semn, au apărut în spațiul public în ultimele zile. Marcel Ciolacu a fost încurcat de întrebările despre Bacalareat, apoi a anunțat că a verificat diploma, dar nimeni nu a văzut hârtia.

Reporter: Cu ce medie ați luat bacalaureatul?
Marcel Ciolacu: Nu știu în acest moment. O medie suficient de bună.
Reporter: Știți nota?
Marcel Ciolacu: Nu știu, nu m-am uitat, o să mă uit.

Marcel Ciolacu: Bacul l-am susținut acum 38 de ani, când am terminat liceul. L-am luat cu media 7,03, iar dacă tot am căutat, am și diploma de licență de la facultate, unde am susținut examenul și am luat media 9.

Nicolae Ciucă a fost luat prin surprindere de un material Recorder care contesta faptele de arme ale fostului șef al armatei.

Nicolae Ciucă: Știți ce vreau să spun? Să lase militarii și Armata Română în pace… să aibă treabă cu mine, nu cu Armata Română, e a țării , nu e a nimănui.
Reporter:
afectează imaginea de prezidențiabil?
Nicolae Ciucă: Absolut deloc.

A intrat în atenție și Elena Lasconi. Parchetul European anchetează firme private din Câmpulung care ar fi obținut fraudulos bani europeni, într-un proiect mai amplu coordonat de primăria condusă de aceasta.

Mircea Geoană și George Simion au fost ocoliți deocamdată de scandaluri recente. Rămân însă cu problemele mai vechi. Geoană, lipit de imaginea președintelui pentru o noapte, iar Simion de cea de politician pro-rus.

Editor : Liviu Cojan

Acțiune.
Exit mobile version