luni, decembrie 23

Mii de familii vulnerabile din România au dreptul la vouchere 10.000 de euro, ca să își monteze panouri fotovoltaice. Banii vin de la Ministerul Energiei, din fonduri europene, iar înscrierile au început deja. În satele din Gorj, mulți dintre cei care ar fi putut fi eligibili în program nu sunt, după ce și-au trecut casele pe copii sau nepoți. Proiectul se va încheia pe 17 februarie 2025.

În Gorj sunt 40.000 de beneficiari, iar mulți sunt în zona rurală. Oamenii spun că și-ar dori panouri, ca să-și mai reducă din cheltuieli, doar că nu prea știu care este procedura.

„- V-ați dus la primărie să vă interesați?
– Nu am fost că n-am știut. Da, da, sunt foarte bune, ca nu mai consum atâta energie”, crede o localnică.

„După ce am stat de vorbă cu dumneavoastră, da, o să mă interesez ce și cum. Mi se pare o idee bună, foarte bună chiar!”, spune o altă femeie.

„Cum să nu, e foarte bună, noi am optat pentru ea. Noi chiar am optat, dar a zis că nu se poate că…”, spune cu regret o altă localnică.

„E bună ideea, dar eu am! Vara nu-mi trebuie nimic! Consum din panouri, mă ajută, am două baterii”, susține un alt localnic din Bărbătești, județul Gorj.

Problema este că mulți dintre cei care ar putea beneficia de vouchere nu mai sunt proprietarii locuințelor.

„Sunt oameni în vârstă, care până la onorabila vârstă de 50-60-70 de ani au luat decizia să transfere proprietatea și, mai exact, să cedez proprietatea către copii, nepoți, rude și așa mai departe. Nefiind proprietari pe locuințe nu mai pot beneficia”, explică Adrian Mangu, primarul comunei Bărbătești.

Listele cu beneficiarii au fost trimise de Consiliile Județene către primării, pentru verificare.

„Consiliul Județean emite adeverințe, prin care va spune că sunt sau nu sunt eligibile și vor returna dosarele operatorilor, urmând ca operatorii să încarce toate aceste dosare, însoțite de cererea de finanțare, pe platforma MIPE”, spune Anca Bordușanu, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj.

Proiectul se va încheia pe 17 februarie 2025.

reporter: Anamaria Ianc
operator: Ionuț Voinea

 

 

Editor : Izabela Zaharia

Acțiune.
Exit mobile version