Aproape 20 de mii de oameni au mers, sâmbătă, la Catedrala Arhiepiscopala din Galați, pentru a se închina la moaștele Sfântului Andrei, ocrotitorul României, dar și al orașului Galați. S-au rugat pentru pace, sănătate și acum mai mult ca niciodată, pentru înțelepciune.
„Pomenește, Doamne, poporul care stă de față, pomenește-ne”.
Pelerini de toate vârstele au stat în frig ore întregi ca să ajungă la închinare.
„Pentru familia mea, pentru prieteni, pentru toată lumea. Frig rău, dar merită”, spune …
„- Cum e așteptarea?
– Friguroasă.
– Cu ce gânduri ai venit?
– Foarte bune, să mă rog la Dumnezeu. Pentru toată lumea. Și cei care n-au venit și cei care n-au putut ajunge. Pentru sănătate, pentru pace. Să fie dreptate în țară”, își dorește …
Peste 720.000 de români poartă numele de Andrei sau Andreea. Tradiția spune că, pe 30 noiembrie, cerurile se deschid, iar rugăciunile capătă o putere deosebită.
reporter: Dana Costache
operator: Marian Munteanu
Editor : Izabela Zaharia