duminică, martie 30

Armata ucraineană a publicat o înregistrare video care prezintă distrugerea, cu ajutorul lansatoarelor de rachete HIMARS, a patru elicoptere rusești aflate în spatele liniilor frontului pe o câmpie din regiunea Belgorod, Federația Rusă.

Imaginile au fost publicate pe canalele Telegram și rețeaua X de către Forțele de Operații Speciale ale armatei ucrainene.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Conform surselor ucrainene, lansatoarele HIMARS au folosit rachete M30A1 cu muniție cu dispersie, care conțin peste 180.000 de bile din tungsten.

„Trupele speciale ucrainene, împreună cu spionajul militar și trupele de artilerie și rachete au lovit și distrus în spatele liniilor inamice patru elicoptere rusești – două Kamov Ka-52 (de atac, n.r.) și două Mil Mi-8 (de transport, n.r.), care se aflau în poziții ascunse pentru a fi rapid desfășurate în atacuri împotriva Ucrainei”, se arată într-un comunicat al forțelor speciale ale Kievului, postat pe X.

Alți utilizatori de pe X au menționat că elicopterele rusești au fost „acoperite de o ploaie de tungsten”.

Conform Lockheed Martin, producătorul acestui tip de muniții folosite de HIMARS, proiectilele M30A1 (folosite de ucraineni în atacul de la Belgorod) folosesc submuniții din tungsten, fără conținut exploziv, dar care au un efect devastator asupra obiectivelor neprotejate sau neblindate. Un singur astfel de proiectil cu submuniții de tungsten „acoperă” o arie de mărimea a patru terenuri de fotbal.

Editor : M.L.

Acțiune.
Exit mobile version