joi, ianuarie 16

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, remarcă, joi, ritmul bun de lucru pe şantierul Secţiunii 4 (Tigveni – Curtea de Argeş) din Autostrada Sibiu-Piteşti, unde stadiul lucrărilor a ajuns la 60%, deşi termenul contractual este 2027. Pe acelaşi şantier s-a forat mare parte din primul tunel realizat pe o autostradă din România, iar circulaţia ar putea fi deschisă la finalul acestui an, între Tigveni şi Bucureşti.

„Primul tunel forat pe o autostradă din România este aproape finalizat! Constructorul austriac este foarte bine mobilizat pe cei 9,86 km ai Secţiunii 4 (Tigveni – Curtea de Argeş) din Autostrada Sibiu-Piteşti, unde se construieşte inclusiv un tunel în lungime de peste 1.300 de metri”, a transmis, joi, ministrul Transporturilor, potrivit News.ro. 

Sorin Grindeanu afirmă că săpăturile pentru galeria de pe sensul Sibiu-Piteşti au ajuns la 1.193 metri şi la 1.026 metri la galeria de pe sensul Piteşti-Sibiu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Progresul fizic pe întregul şantier este de 60%. Dacă se menţine ritmul, sunt mari şanse ca la finalul acestui an să se circule pe autostradă, de la Piteşti la Bucureşti, pe mai mult de 140 km (după finalizarea lucrărilor şi pe ultimii 14,65 km ai Secţiunii 5, între Băiculeşti şi Curtea de Argeş)”, a mai transmis Grindeanu.

 Potrivit acestuia, termenul contractual de finalizare a lucrărilor pe Secţiunea 4 (Tigveni-Curtea de Argeş) este 2027.

Şi directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, vorbeşte despre „ritm foarte bun de lucru pe şantierul secţiunii 4 a autostrăzii Sibiu – Piteşti (A1)”.

„Constructorul austriac (Porr Construct) este mobilizat foarte bine în şantier şi a ajuns deja la un stadiu fizic de 60%, deşi termenul contractual de finalizare este 2027.

Lucrările la tunelul în lungime de 1.350 de metri sunt avansate, iar în această primăvară se va realiza străpungerea la prima din cele două galerii. Sunt şanse reale ca la finalul anului 2025 să putem circula în regim de autostradă, între Tigveni şi Bucureşti, pe mai mult de 140 km”, a afirmat, la rândul său, directrul general al CNAIR. 

Acesta explică faptul că trebuie finalizate şi lucrările pe ultimii 14,65 km ai secţiunii 5 (Piteşti – Curtea de Argeş) din care au fost daţi în circulaţie anul trecut 15,7 km.

Editor : C.S.

Acțiune.
Exit mobile version