joi, noiembrie 14

Stau la oraș, dar au condiții ca la sat. Cu asta se confruntă, în fiecare iarnă, oamenii din Orșova. În oraș nu există rețea de gaz, iar autoritățile îi încălzesc pe localnici doar cu promisiuni. În această situație, oamenilor nu le rămâne decât să folosească sobe pe lemne, deși stau la bloc. Cară lemnele cu spatele, pe scări, și speră, cu fiecare iarnă care vine, la condiții mai bune de trai.

„Fac focul. Afară plouă, e frig”, spune o bătrână în timp ce aprinde focul în sobă.

Aceste imagini par a fi surprinse într-un cătun de munte, unde primul strat de zăpadă s-a așezat deja. Însă, realitatea este cu totul alta. Așa își duc traiul mii de oameni din Orșova, municipiu cu ieșire la Dunăre, dar unde oamenii, chiar dacă stau la bloc, încă se încălzesc cu sobe pe lemne. Coșurile fumegânde îi întâmpină și pe turiștii care trec prin zonă cu navele de croazieră.

„În fiecare an, cred că de 20 de ani, dacă nu mai bine de 20 de ani. Am încercat cu curentul, dar nu se poate, că nu-ți ajung banii și, în rest, e chin. Uitați, mizerie! La oraș e țară”, spune aceeași bătrânică.

Sistemul centralizat de încălzire a fost desființat imediat după Revoluție. De atunci, oamenii și-au construit sobe în apartamente. Și cară lemnele pe scări, cu spatele.

La parterul blocurilor și-au construit magazii, în care își țin lemnele. Iar vecinii se ajută între ei.

„- Sunt care nu poate să care lemne. Trebuie ajutați! Sunt singuri, nu au pe nimeni. Trebuie un mic ajutor din partea noastră pentru bătrâni.
– Așa faceți în fiecare iarnă?
– În fiecare iarnă”, spun doi bărbați în timp ce umplu un sac cu lemne.

„Este un chin să cărăm lemne, să le spargem, să le cărăm la etajul 4, la etajul 3, al… Unde stăm fiecare. Este un chin!”, recunoaște un localnic.

„În realitate, suntem în anul 2024, dar, din păcate, putem să ne întoarcem cu vreo 25 de ani în urmă. Pe lemne, la bloc, într-un municipiul european”, constată cu amărăciune un alt bărbat.

Peste 8.000 de oameni din oraș trăiesc în aceste condiții, iarnă de iarnă, fără o rețea de gaz care să traverseze orașul.

„Lucrăm la un proiect major pentru Orșova și mergem pe două abordări: în primul rând, soluția tehnică acum sunt pompele de căldură aer – aer și respectiv panouri fotovoltaice, care să susțină partea de consum de energie electrică a pompelor de căldură”, spune Adrian Cican, primarul municipiului Orșova.

„La fiecare alegeri, ăsta este un punct, despre încălzire”, constată, sătul de promisiuni, un al localnic.

Reporter: Elena Alexandru
Operator: Adrian Niță

Editor : Izabela Zaharia

Acțiune.
Exit mobile version