vineri, ianuarie 10

Rusia a lansat asupra Ucrainei peste 51.000 de bombe aeriene ghidate în perioada scursă de la începutul invaziei declanşate în februarie 2022, au estimat joi Forţele Aeriene ucrainene, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Aceste bombe, dintre care cea mai mică are o greutate de o jumătate de tonă, au o mare putere distructivă – unele ajungând până la 3 tone – şi un efect demoralizant asupra trupelor, iar armata ucraineană nu are antidot împotriva lor, întrucât sunt dificil detectabile pe radar, singura soluţie fiind doborârea avioanelor ruseşti care le lansează de la zeci de kilometri depărtare.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pe lângă producţia actuală, armata rusă dispune din abundenţă de astfel de bombe rămase din perioada sovietică. Acestea sunt bombe clasice de aviaţie prevăzute în plus cu aripi retractabile şi cu un sistem de navigaţie prin satelit. Prin forţa lor pot distruge inclusive cele mai puternice fortificaţii ale armatei ucrainene.

Poziţiile trupelor ucrainene sunt astfel eliminate, iar înaintarea trupelor ruse este înlesnită. Bombele glisante au astfel un rol major în avansul armatei ruse, care câştigă teren pe frontul din estul Ucrainei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Din cele peste 51.000 de bombe de acest tip folosite de armata rusă pe câmpul de luptă în Ucraina, circa 40.000 au fost lansate pe parcursul anului 2024, potrivit Forţelor Aeriene ucrainene.

Editor : M.L.

Acțiune.
Exit mobile version