vineri, decembrie 27

Frigul a luat din nou prin surprindere autoritățile, iar, în mai multe școli din Gorj, copiii dârdâie de frig în clase. Primarul spune că și-a dat toată silința să rezolve situația, însă nu s-a schimbat nimic. Copiii se încălzesc doar cu câteva aeroterme.

În grădinița și școala primară din Roșia de Amaradia, aflate gard în gard cu primăria, învață 70 de elevi. Căldura în sălile de clasă se simte abia la terminarea orelor. La fel se întâmplă și la școala din satul Ruget.

„- Bună dimineața. Aici la voi este căldură?
– Nu
– Nu
– Nu prea…
– Da, avem căldură (n. red. spune învățătoarea)
– Aveți căldură?
– Da.
– Sunt calde caloriferele?
– Nu” (n. red. spune învățătoarea)

„Aceasta este fosta centrală care încălzea unitatea de învățământ. Abia astăzi se lucrează la montarea noului sistem de încălzire și nu se știe cât va dura până acesta va fi gata”, transmite Anamaria Ianc, jurnalist Digi24.

Părinții speră că problema va fi rezolvată până vor fi temperaturi sub zero grade. În caz contrar, oamenii spun că nu își vor mai duce copiii la școală.

„- Și ce spune primarul, rezvolvă problema?
– El a zis că da, dar încă nu e gata centrala, acuma nu știu, dar toată vara ce au făcut?!
– Ceilalți părinți ce spun?
– Tot la fel…
– Sunt nemulțumiți?
– Da
– Nu cred că o să mai fie niciun părinte care să ducă copiii.
– Ii țineți acasă?
– Da”, spune o mamă.

„Am auzit de la părinți de chestia asta, dar în momentul în care s-au început lucrări de modernizare a școlii, firmele n-au facut legătura la centrală. Părinții în general, vă dați seama, nemulțumiți pentru că orice părinte vrea ca al lui copil să aibă conditii”, e de părere un localnic din comună.

„- Nu s-au terminat, nu știu.
– Ce zice primarul, termină lucrările?
– Termină, da.
– Când?
– Nu știu…”, spune o altă mamă.

Primarul e de părere că e suficient de cald în clase și că situația se va rezolva după montarea noii centrale.

reporter: Anamaria Ianc
operator: Ionuț Voinea

Editor : Izabela Zaharia

Acțiune.
Exit mobile version