joi, ianuarie 9

La Ocna Sibiului, trenurile și-au reluat circulația pe șine vechi și degradate, deși a fost pus un terasament nou. Motivația este că nu sunt gata șinele noi, care trebuie aduse din Italia și Polonia. Până se va întâmpla asta, trenurile vor circula pe șinele vechi, ruginite și cu șuruburi care se desfac cu mâna. 

Luni de zile s-a lucrat la reabilitarea celor 2 kilometri de linie, lucrare plătită cu 7,8 milioane de lei, fără TVA. În tot acest timp, traficul feroviar a fost blocat. Acum, situația arată la fel ca înainte de reparații. Muncitorii au pus la loc șinele vechi, peste terasamentul nou instalat.

Oamenii și-au făcut cruce când au auzit de ispravă. Mai ales că tronsonul se va închide din nou, peste două săptămâni, ca să fie montate șinele noi.

Ei nu se gândesc, măi oamenii își pierd locurile de muncă, dacă închide iară. Doamne ferește, ăștia sunt din cale afară, spune un bărbat.

Ca la noi nu-i la nimeni, să mă rabde Dumnezeu. Păcat. Păcat de munca depusă, a mai adăugat și o femeie. 

Reprezentantul firmei care a executat lucrările susține că „așa era proiectul”. Deci, așa s-a procedat.

Constructorii spun că: „Noi trebuia să aducem linii de cale ferată de 108 metri. Aceste linii sunt foarte lungi și nu aveam cum să le transportăm. De aceea am amplasat vechile linii, pentru a le putea aduce pe cele noi, transportându-le pe actuala cale ferată. Altfel nu se poate”. 

Reparațiile pe linia Ocna Sibiului-Loamneș au fost executate cu finanțare asigurată din fonduri nerambursabile PNRR.

Editor : C.S.

Acțiune.
Exit mobile version