vineri, septembrie 20

Eurodeputata Diana Șoșoacă a avut miercuri un discurs puternic antivaccinist în Parlamentul European, în cadrul unei dezbateri pe tema variolei maimuței (Mpox) și a măsurilor pe care Uniunea Europeană ar trebui să le ia în fața acestei amenințări. Fosta senatoare română a acuzat UE că vrea să declanșeze o nouă pandemie, după ce a „omorât câţi bătrâni a putut” în Italia, și a spus că ea se va opune, pentru că „Dumnezeu nu e vaccinat” și 88% dintre români nu sunt vaccinați. La finalul intervenției, microfonul i-a fost tăiat.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Intervenția eurodeputatei române în cadrul dezbaterii despre variola maimuței s-a numit „Împotriva invenţiei unei noi plandemii şi a dictaturii sanitare”.

În mai puțin de un minut și jumătate, Diana Șoșoacă a acuzat Parlamentul European că vrea să înceapă o nouă pandemie în Africa, după ce a omorât bătrâni în Italia în timpul pandemiei de Covid, „care nu a existat niciodată”, că 65.000 de români au ajuns „în saci negri de plastic” și că mersul la biserică a fost interzis.

În finalul intervenției, Șoșoacă a mai spus că nu va permite acest lucru, deoarece „Dumnezeu nu e vaccinat” și 88% dintre români nu sunt vaccinați. 

„Se pare că nu v-a ajuns plandemia de Covid care nu a existat niciodată, acum începeţi cu o altă pandemie şi vă duceţi în Africa unde nu aveţi nici o competenţă. Am fost una dintre cele mai aprige voci împotriva încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti atât ca avocat în viaţa civică, cât şi ca senator al României în Parlamentul României unde v-am oprit inclusiv paşaportul verde care aducea aminte de nazism pentru că este o dictatură.

Aţi încercat să omorâţi cât mai mulţi bătrâni, Italia a fost un experiment în care aţi omorât câţi bătrâni aţi putut, în România 65000 de români au fost aruncaţi în saci negri de plastic şi strigă de acolo din groapă adevărul. Vor dreptate. Aţi încercat să ne opriţi să intrăm în biserici, ne-aţi oprit de Paşte să intrăm în toate bisericile, noi ne-am opus şi ne-am luptat cu jandarmii pentru a intra. Aţi încercat să distrugeţi creştinismul şi aţi încercat să-l umiliţi pe Djokovici care anul acesta v-a dat cea mai mare palmă şi a răzbunat întreaga mizerie care a fost făcută.

 

Nu vă vom permite pentru că Dumnezeu nu e vaccinat, iar în România 88% dintre români nu sunt vaccinaţi. Încetaţi cu această dictatură!”, a declarat Diana Șoșoacă la tribuna Parlamentului European, înainte ca președinta ședinței să-i taie microfonul.

Editor : Bogdan Păcurar

Acțiune.
Exit mobile version