joi, ianuarie 23

După ani de zile de risipă, guvernanții spun acum că vor să restructureze companiile de stat și să reducă numărul de membri în Consiliile de Administrație. De zeci de ani însă, aceiași politicienii întrețin cu bună știință un sistem stufos și adesea ineficient, doar pentru satisfacerea clienteli de partid. Vă arătăm astăzi cazul telegondolei din Mamaia, care deși funcționează doar vara, câteva luni pe an, este condusă de un consiliul de administrație cu nu mai puțin de cinci membri. Trei dintre ei sunt foști sau actuali politicieni. În plus, compania are propriul director general și proprii angajați. Ce fac aceștia vreme de opt luni cât telegondola nu funcționează? Vedeți într-un nou reportaj al campaniei Statul la Stat.

Telegondola funcționează patru luni, angajații sunt plătiți tot anul

Telegondola din Mamaia funcționează doar patru luni pe an, din iunie până în septembrie. Rămân astfel opt luni în care, deși cabinele stau depozitate într-un hangar, angajații și membrii Consiliului de Administrație continuă să își încaseze salariile. Întrebarea firească este ce fac ei efectiv în toată această perioadă?!

George Cazacu, director Telegondola Mamaia: Tot ce face o societate care funcționează, în restul timpului.
Reporter: Ce?
George Cazacu: Credeți-mă că sunt foarte multe lucruri de făcut, sunt foarte multe lucruri de făcut, de la bugete, raportări, situații către minister.
Reporter: …Câte raportări, câte situații transmiteți, în fiecare zi?
George Cazacu: Nu transmitem în fiecare zi, eu înțeleg…
Reporter: Întrebarea este pertinentă, eu insist dar întrebarea este foarte pertinentă.

Sunt 11 angajați permanenți plus directorul general. Patru dintre aceștia sunt la birouri: o secretară, o contabilă, un consilier juridic și un funcționar administrativ. Într-o cameră găsim contabila și consilierul juridic. Ne spun că nu își mai văd capul de câtă treabă au.

„M-ați luat prea repede, trebuia să îmi dați…”

Reporter: Aveți de făcut câte ceva în fiecare zi sau…
Angajată: Da, bineînțeles, dar chiar în fiecare zi. Că sunt… de la furnizorii noștri luăm tot felul de materiale pentru a avea la revizii băieții, că se găsesc pentru instalații tot timpul, plățile către…, utilitățile, cu plățile către utilități, cu…, nu mai știu, sunt, acum… vin pe parcurs așa.
Reporter: V-am luat prea repede…
Angajată: Da, m-ați luat prea repede, trebuia să îmi dați…
Reporter: Să vă anunț înainte.

Le lăsăm pe doamne să muncească și mergem să ne întâlnim cu personalul tehnic: șapte angajați care fac… mentenență. Adică, se mai urcă pe un stâlp, mai verifică un șurub, se mai uită la un cablu și tot așa vreme de opt luni de zile.

George Cazacu, director Telegondola Mamaia: Când condițiile meteo ne permit, urcăm pe stâlp, sau când temeperaturile sunt scăzute lucrăm în interior, deci se lucrează în restul anului.

Proprietarul telegondolei este statul român. Mai corect spus, are doi proprietari din partea statului român: Ministerul Economiei și Primăria Constanța care s-au asociat și au înființat compania Telegondola Mamaia SRL. Tot ce face această companie este să taie bilete turiștilor care vor să vada de sus Marea Neagră. Pe lângă cei 11 angajați, compania are și un consiliu de administrație cu nu mai puțin de cinci membri, fiecare încasând câte 1.795 de lei în fiecare lună, chiar și în perioada în care telegondola nu funcționează.

„Structuri create de statul român, sunt politizate și sunt sursă de sinecuri”

Cristian Păun, profesor de economie: Aceste structuri create de statul român sunt politizate și sunt sursă de sinecuri, sunt sursă importantă de rente politice…

Cei doi reprezentanți ai Primăriei Constanța în Consiliul de Administrație sunt membri PNL. Gabriela Drăghici Tomescu se ocupă de comunicarea PNL Constanța, iar anul trecut a candidat pe lista partidului pentru un loc în Consiliul Local Constanța.

Reporter: Cât de tare v-a ajutat faptul că sunteți membru de partid, să fiți numită într-o astfel de funcție?
Gabriela Drăghici Tomescu, membru CA Telegondola Mamaia: Acum, din punctul meu de vedere nu m-a ajutat, dumneavostră probabil aveți altă opinie, din punctul meu de vedere consider că mai mult m-a ajutat experiența decât calitatea de membru de partid.
Reporter: Îmi puteți spune care este legătura dintre dumneavoastră și cineva din Consiliul Local, din cei care au stabilit persoana dumneavoastră, cum de s-a ajuns la dumneavostră?
Gabriela Drăghici Tomescu: Nu aș ști să vă răspund la întrebarea asta acum, chiar nu aș ști să vă răspund.

„Chiar nu știu dacă sunt membri PNL, dar lăsând la o parte lucrul ăsta, ei au fost selectați printr-o procedură concurențială”

Al doilea reprezentant al primăriei în Consiliul de Administrație este Bogdan Barață. Avocat, membru PNL și fost consilier județean din partea partidului în perioada 2020-2024. L-am contactat, însă nu a dorit să facă niciun comentariu. Primăria Constanța este condusă din 2020 de liberalul Vergil Chițac.

Reporter: Cum au ajuns ei acolo tocmai…
Vergil Chițac, primar Constanța: Ei, au ajuns mai demult, mai demult au ajuns, sunt de ani de zile. Și lăsând la o parte că sunt membri PNL, chiar nu știu dacă sunt membri PNL, dar lăsând la o parte lucrul ăsta, ei au fost selectați printr-o procedură concurențială, pentru cu după 109, guvernanța corporatistă, nu poți să numești decât niște administratori interimari, iar interimatul ăsta nu poate să dureze la nesfârșit.
Reporter: Dar ei încă sunt pe interimar acolo, nu?
Vergil Chițac: Da, probabil că da.

Ministerul Economiei are trei membri în conducerea companiei. Unul dintre ei este Ion Spânu. Fost deputat PSD, plecat ulterior la ProRomânia, partidul înființat de Victor Ponta. În paralel, acesta mai face parte și din Consiliul de Administrație al Conversmin S.A., o altă companie de stat.

Cristian Păun, profesor de economie: Aceste structuri sunt efectiv emanație politică, ele nu sunt o emanație economică, nici măcar o logică economică minimală nu au în spate aceste structuri.

Conducerea Telegondola Mamaia SRL se laudă că este o companie care se autofinanțează integral și, mai mult, produce profit care ajunge până la urmă tot la statul român. În 2023, profitul a fost de 1,7 milioane de lei, iar 62.400 de lei au fost împărțiți angajaților în semn de apreciere pentru munca și efortul depuse. Doar că firma nu funcționează pe o piață concurențială, ci doar administrează un bun al statului deținând un monopol. Însuși directorul recunoaște că profitul depinde exclusiv de numărul de turiști care vin în stațiune, și nu de vreo strategie luminată a Consiliului de Administrație și a domniei sale.

Noi asigurăm doar funcționarea, noi nu facem fapte eroice aici”

Reporter: Aportul dumneavoastră, al managementului, cinstit vorbind, e…
George Cazacu, director Telegondola Mamaia: Sigur că da, noi asigurăm doar funcționarea, noi nu facem fapte eroice aici, nu facem fapte eroice, dar asigurăm funcționarea și continuitatea.

Cristian Păun, profesor de economie: Aceste companii nu au cum să fie judecate vreodată ca fiind echivalentul companiilor private, ele sunt companii de stat, sunt statul în sine până la urmă, deținând un monopol pe care statul l-a pus în brațele acestor companii, și nu este vorba doar de telegondola Mamaia, vorbim aici de o scară foarte mare de instituții, agenții guvernamentale, mai puțin guvernamentale, care clamează faptul că ele au venituri proprii și că de fapt ele administrează bani privați, ceea ce este complet fals.

Și atunci se pune întrebarea legitimă. De ce preferă statul român să își administreze bunurile prin companii, și nu găseste o altă formă juridică cum ar fi, de exemplu, un parteneriat public privat? Răspunsul stă în nevoia partidelor politice de a hrăni cu bani publici zecile de mii de guri flâmânde care sufocă instituțiile statului și care fac parte din clientela de partid și din sistemul de pile, relații, cunoștințe.

Acțiune.
Exit mobile version