Pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Sturdza” al Judeţului Iaşi au intervenit în cursul zilei de joi pentru gestionarea unui accident rutier produs în municipiul Iaşi, pe strada Palat, de un tramvai care circula pe traseul 13 a acroşat un autoturism şi o autoutilitară, relatează Agerpres.
Niciuna dintre cele 20 de persoane aflate în mijlocul de transport în comun sau vehicule nu a fost rănită.
„La momentul apelului nu au fost anunţate victime. La locul solicitării s-au deplasat de urgenţă o autospecială de stingere cu apă şi spumă (ASAS) şi un echipaj de prim ajutor (EPA) din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Iaşi, cu un efectiv de opt militari. La sosirea forţelor de intervenţie, toate persoanele aflate în tramvai şi în cele două autovehicule se autoevacuaseră şi nu necesitau îngrijiri medicale. În urma coliziunii, tramvaiul a deraiat de pe şine, pompierii acţionând pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor, îndepărtarea oricăror pericole şi sprijinirea autorităţilor abilitate în vederea reluării traficului în siguranţă. Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către organele competente”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Georgică Onofreiasa.
Echipele de intervenţie ale Companiei de Transport Public Iaşi au degajat zona, iar după, aproximativ 30 de minute circulaţia a fost reluată în condiţii de siguranţă. Tramvaiul a fost retras la depou, urmând a se face verificări pentru a se stabili cauzele deraierii.
„Segmentul respectiv de linie a fost reabilitat ultima dată în perioada 1999-2000, dar pe o soluţie veche, cu piatră spartă şi traverse neînglobate în beton. În astfel de zone, în special în curbe, uzura este mai accentuată. Tronsonul urmează să fie reabilitat printr-un proiect al Primăriei Municipiului Iaşi, finanţat din fonduri europene. Proiectul „Reabilitare linii de tramvai Podu Roş – Anastasie Panu (inel Palat – Sf. Lazăr)”, va avea o valoare de 144.073.783 lei”, au transmis reprezentanţii CTP Iaşi.
Editor : M.C


