luni, decembrie 30

Sâmbătă, 28 decembrie, intră oficial în vigoare legea la nivelul Uniunii Europene prin care USB-C devine încărcătorul standard pentru dispozitivele electronice. Producătorii, printre care și Apple, sunt obligați să se conformeze cu noile reguli europene.

Începând de astăzi producătorii care activează pe piața din Uniunea Europeană vor fi obligați să facă același tip de încărcător pentru telefoane, tablete dar și alte dispozitive electronice.

Încărcătorul universal vine și cu o încărcare rapidă. Prin această lege Comisia Europeană își dorește și să reducă volumul de deșeuri electronice. Conform unei estimări, încărcătoarele care nu mai sunt folosite generează 11.000 de tone de deșeuri electronice în fiecare an.

Tot pentru a reduce volumul deșeurilor, atunci când își vor cumpăra un nou telefon, europeni vor putea alege dacă să primească sau nu un alt încărcător.

Din primăvara anului 2026, obligația privind un încărcător standard se va extinde la laptopuri. Legea a fost adoptată de Parlamentul European în octombrie 2022 cu 602 voturi pentru, 13 împotrivă și 8 abțineri.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Indiferent de producătorul lor, toate telefoanele mobile noi, tabletele, camerele digitale, căştile şi căştile cu microfon, consolele video portabile şi difuzoarele portabile, cititoarele electronice, tastaturile, mouse-urile, sistemele portabile de navigaţie, căştile intraauriculare şi laptopurile reîncărcabile prin cablu cu fir, care funcţionează cu o putere de alimentare de până la 100 de waţi, vor trebui să fie echipate cu un port USB de tip C.

Etichete speciale vor informa consumatorii despre caracteristicile de încărcare ale noilor dispozitive şi le vor permite să vadă mai uşor dacă încărcătoarele lor existente sunt compatibile. Aceste noi obligaţii vor conduce la reutilizarea unui număr mai mare de încărcătoare şi vor ajuta consumatorii să economisească până la 250 de milioane de euro pe an la achiziţiile inutile de încărcătoare.

Editor : I.B.

Acțiune.
Exit mobile version