joi, decembrie 26

Val de anchete la Spitalul Județean Târgu Jiu, după ce un copil de 16 ani a murit chiar în incinta unității medicale. El aștepta o ambulanță care urma să îl transfere la Spitalul din Craiova, pentru că la Târgu Jiu nu există doctori chirurgi specializați în pediatrie. Medicul care era de gardă în acel moment a refuzat să îl opereze. Acum polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și e anchetă inclusiv la DSP, care deja i-a dat o amendă doctorului pentru neregulile descoperite în spital.

Atenție! Urmează informații care vă pot afecta emoțional!

Băiatul de 16 ani a ajuns la Spitalul Județean Târgu Jiu cu dureri mari, iar conform surselor Digi24, medicul de gardă de la Chirurgie ar fi refuzat să îl opereze, pe motiv că nu are specializare pediatrică.

„I-a fost semnat transferul către un spital din Craiova. Și a început așteptarea. Din cei 13 angajați ai ambulanței Tg. Jiu, niciunul nu a fost disponibil pentru transport. Până să vină ambulanța de la Craiova, au mai trecut 3 ore. Băiatul a făcut stop cardio-respirator. A fost resuscitat, dar a devenit netransportabil, potrivit medicilor”, a transmis, pentru Digi24, medicul chirurg care era de gardă.

„Nu am avut medic pe tură. Medicii în serviciile de Ambulanță din România nu sunt suficienți pentru a putea să asigurăm toate turele”, susține Tiberiu Tătaru, directorul Serviciului de Ambulanță Gorj.

„Cu certitudine, trebuie să acționăm cât se poate de repede și cât se poate de transparent pentru a lămuri circumstanțele în care s-a produs această tragedie”, a declarat la Digi24 Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România.

Conducerea spitalului a pornit o anchetă. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

„Membrii echipei de control au solicitat note de relații de la medicii din liniile de gardă UPU, ATI, Chirurgie, Cardiologie și Neurologie. Prin dispoziția managerului unității sanitare a fost constituită o comisie de cercetare disciplinară. De asemenea, a fost sesizat ANMCS și Colegiul Medicilor Gorj despre un caz medico-legal, Serviciul de Medicină Legală Gorj a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Gorj”, a transmis Mihaela Țicleanu, purtător de cuvânt Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Medicul de gardă a reacționat în urma acestui caz.

„Ca medic, cu ani de experiență, cu mii de cazuri ajung în situația să mă întreb:
– să îl operez, depășindu-mi competența, riscând să evolueze nefavorabil, să fiu acuzat că l-am operat, nefiind de specialitate și că nu l-am trimis la spital cu medici de chirurgie infantilă?
– să solicit transferul pacientului către spitalul cu medici de chirurgie infantilă, sperând să-i cresc șansele la viață?
Am ales a doua variantă. Ca medic cu ani de experiență, cu ani în care m-am dedicat complet meseriei, mă întreb:
– mie mi se datorează situația Serviciului de Ambulanță Gorj?
– mie mi se datorează lipsa cadrelor medicale de specialitate din acest spital?”, a scris, pe rețelele sociale, Amza David, medicul chirurg care era de gardă în acel moment.

Medicul de gardă la Primiri Urgențe a mai fost suspendat timp de un an, pentru malpraxis, în 2015.

reporter: Anamaria Ianc
operator: Ionuț Voinea

Editor : Izabela Zaharia

Acțiune.
Exit mobile version