marți, ianuarie 7

Premierul italian Giorgia Meloni i-a făcut o vizită surpriză şi neoficială preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida, potrivit biroului premierului, duminică.

Fotografiile publicate duminică de serviciile premierului de extremă dreapta îi arată pe Meloni şi pe Donald Trump pozând în faţa intrării în reşedinţa Mar-a-Lago şi discutând în sala de recepţie, un brad de Crăciun fiind vizibil în fundal.

Aceste fotografii ale celor doi lideri unul lângă altul au fost duminică pe prima pagină a tuturor publicaţiilor italiene.

 

Acestea o arată, de asemenea, pe Meloni dând mâna cu senatorul de Florida Marco Rubio.

Biroul prim-ministrului italian nu a emis nicio declaraţie cu privire la această vizită şi nici nu a răspuns solicitărilor repetate de confirmare a vizitei de sâmbătă, despre care presa americană a relatat că a fost marcată de o proiecţie de film şi o cină.

Deși nu au fost dezvăluite detalii de la întâlnirea celor doi, Meloni plănuia să discute cu Trump despre războiul din Ucraina, probleme comerciale și situația din Orientul Mijlociu.

Mai mulţi alţi lideri străini – printre care prim-ministrul canadian Justin Trudeau şi prim-ministrul ungar Viktor Orban – l-au vizitat în ultimele luni pe preşedintele ales al SUA, a cărui ceremonie de învestire este programată pentru 20 ianuarie.

Această vizită a Giorgiei Meloni, liderul partidului Fratelli d’Italia (FdI), are loc cu patru zile înainte de vizita la Roma a preşedintelui american Joe Biden, care urmează să se întâlnească cu Meloni şi, separat, cu Papa Francisc.

 

Editor : Loredana Bancăș

Acțiune.
Exit mobile version