sâmbătă, octombrie 12

Premierul ungar Viktor Orban s-a dezlănțuit din nou, vineri, la adresa Bruxellesului, în intervenția sa săptămânală de la postul național de radio. El a afirmat că preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi liderul Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, încearcă să „răstoarne guvernul suveranist ungar” şi să pună în loc o „administraţie pe stilul Bruxellesului”, relatează hirado.hu.

Premierul ungar a amintit de dezbaterea din ajun din Parlamentul European referitoare la preşedinţia ungară, afirmând că participanţii la dezbatere au „ignorat faptele, au fost plini de ură şi lipsiţi de preocupare faţă de Europa şi populaţia europeană”.

Viktor Orban a mai susţinut că dezbaterea a vizat răsturnarea guvernului ungar şi înlocuirea lui cu Klara Dobrev, din Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), iar PPE doreşte ca din guvern să facă parte formaţiunea Tisza şi liderul acesteia, Peter Magyar.

A fost clar că eurodeputaţii vor această coaliţie, „iar căsătoria a avut loc sub ochii noştri”, a spus Orban, potrivit căruia cei doi menţionaţi sunt gata să îndeplinească cererile Bruxellesului ca Ungaria să fie implicată în războiul din Ucraina şi să susţină politica de migraţie a UE, care permite „intrarea migranţilor”, să renunţe la legile privind protecţia familiei şi copilului şi să ia parte la războaie economice şi comerciale.

El a adăugat că a crezut întotdeauna că acesta este scopul celor doi lideri europeni, dar că este neobișnuit ca aceștia să facă acest lucru atât de deschis în fața lumii, în loc să se ocupe de problemele europene.

„Bruxellesul dorește să delege viitorului guvern ungar un partid socialist și un partid popular care să susțină cele mai importante obiective ale Bruxellesului, care sunt cauza conflictelor dintre Ungaria și Bruxelles. Sfârșitul politicii ungare suverane, vom avea un guvern Bruxelles”, a spus el.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Marina Constantinoiu

Acțiune.
Exit mobile version