Kamala Harris a promis joi, în cadrul primului discurs rostit în calitate de candidată la alegerile prezidențiale din noiembrie, în fața participanților la Convenţia Democrată din Chicago, „să fie preşedinta tuturor americanilor”. ”Nu ne vom întoarce în trecut”, a mai spus ea, promițând ”o nouă cale” și ”o luptă pentru viitorul Statelor Unite”.
„În numele americanilor precum cei cu care am crescut, al oamenilor care muncesc din greu, îşi urmează visurile şi veghează unii asupra altora, în numele tuturor celor a căror istorie nu poate fi scrisă decât în cea mai mare naţiune a lumii, accept nominalizarea voastră pentru a deveni preşedinta Statelor Unite”, a afirmat Kamala Harris în discursul rostit în faţa mulţimii prezente la Convenţia naţională a Partidului Democrat.
Alegerile din noiembrie vor fi ocazia de a „trasa o nouă cale”, a afirmat candidata democrată. „Vreau să ştiţi: promit să fiu preşedinta tuturor americanilor”, a declarat ea.
Cel mai important discurs din viața sa politică
Discursul Kamalei Harris de joi seară a marcat finalul evenimentului de patru zile menit să sărbătorească candidaţii democraţi şi să le dea un impuls pentru restul campaniei.
După abundența de „bucurie”de la acceptarea nominalizării, a venit greutatea cuvintelor. „Să luptăm, să votăm și împreună să scriem următorul capitol al celei mai mari povești scrise vreodată”, a concluzionat Kamala Harris, care a ținut joi, 22 august, cel mai important discurs din viața sa politică.
„America, calea care m-a condus aici în ultimele săptămâni, a fost fără îndoială neașteptată. Dar nu sunt străină de călătoriile improbabile”, a spus Kamala Harris, în fața unei asistențe foarte diversă în privința vârstelor, rasei și experiențelor de viață și care a rezonat puternic la discursul candidatei.
„Mama mea avea 19 ani când a traversat lumea singură, călătorind din India până în California cu un vis de nezdruncinat: să devină omul de știință care va vindeca cancerul la sân. Când a terminat școala, ar fi trebuit să se întoarcă acasă pentru o căsătorie tradițională aranjată. Dar soarta a vrut ca ea să-l întâlnească pe tatăl meu, Donald Harris – un student din Jamaica – s-au îndrăgostit și s-au căsătorit”, a spus Kamala Harris.
În discursul său au apărut deseori citate din îndemnurile mamei sale: ”Nu te văicări, fă ceva!” sau ”Nu lăsa niciodată pe nimeni să-ți spună cine ești. Arată cine ești!”.
Harris a povestit cum a trecut peste divorțul părinților și cum a vrut să devină avocat, inspirată de numele mari care au luptat în tribunale, ajungând apoi procuror.
A apărat libertățile și drepturile
Vicepreședintele a apărat „libertatea” – a votului, a avortului, în toate formele sale, după ce a acceptat nominalizarea democrată la Convenția partidului de la Chicago, ceea ce o face candidatul democrat oficial pentru alegerile prezidențiale din Statele Unite din 5 noiembrie.
Alegerile din noiembrie vor fi o oportunitate de a „trasa un nou curs”, a declarat candidata democrată, adresându-se tuturor „oamenilor cu opinii politice diferite care ne privesc în această seară”.
În aplauzele asurzitoare ale miilor de delegați, ea și-a amintit de luptele sale: pentru studenți, pentru muncitori, pentru bătrânii care se confruntă cu abuzuri, împotriva cartelurilor. „Acestea nu au fost lupte ușoare, trebuie să spun”, și-a amintit ea. „Dar nu am renunțat niciodată, pentru că merită să luptăm pentru viitor. Ducem o luptă pentru viitorul Statelor Unite.”<
”Cele mai importante alegeri din istoria națiunii”
În opinia ei, aceste alegeri sunt „cele mai importante din istoria națiunii noastre”.
Kamala Harris a avertizat apoi cu privire la consecințele unei realegeri a lui Donald Trump, amintind de asaltul asupra Capitoliului și de condamnările sale de către instanțe. „Imaginați-vă ce intenționează să facă dacă îi dăm din nou puterea…”, a rostit ea, înainte de a sublinia: ”Nu ne întoarcem în trecut!”.
Prezentându-și programul și insistând asupra apărării dreptului la avort și a reformei imigrației, ea a contrastat cu promptitudine cu măsurile lui Donald Trump. „El nu luptă pentru clasa de mijloc, luptă pentru prietenii săi miliardari”, a atacat ea.
”Nu mă voi alătura niciodată tiranilor și dictatorilor precum Kim-Jong-Un, care îl susțin pe Trump. Îl susțin pentru că ei știu că este ușor de manipulat cu lingușeli și favoruri”, a spus Harris.
”Ei știu că Trump nu îi va trage la răspundere pe autocrați – pentru că el vrea să fie un autocrat. Ca președinte, nu voi ezita niciodată să lupt în apărarea securității și idealurilor Americii. Pentru că, în lupta de durată dintre democrație și tiranie, știu în ce tabără lupt și știu pentru ce luptă Statele Unite ale Americii”, a spus Kamala Harris.
Sprijin pentru Ucraina și dorință de încetare a focului în Gaza
În ceea ce privește politica internațională, ea și-a declarat fără surprize sprijinul pentru Ucraina și dorința de a încheia o încetare a focului în Fâșia Gaza. Cu toate acestea, ea a reiterat: „Voi apăra întotdeauna dreptul Israelului de a se apăra”, adăugând că ceea ce se întâmplă în Gaza este „sfâșietor”.
„Permiteți-mi să fiu clară și să o spun clar: voi apăra întotdeauna dreptul Israelului de a se apăra și mă voi asigura întotdeauna că Israelul are capacitatea de a se apăra, deoarece poporul israelian nu trebuie să se mai confrunte niciodată cu oroarea provocată la 7 octombrie de o organizație teroristă numită Hamas”, a început ea.
„În același timp, ceea ce s-a întâmplat în Gaza în ultimele zece luni este catastrofal. Atât de multe vieți nevinovate au fost pierdute, oameni disperați și înfometați fug în mod constant în căutarea siguranței. Amploarea suferinței este sfâșietoare”, a adăugat Kamala Harris.
„Trump a amenințat cu abandonarea NATO. L-a încurajat pe Putin să ne invadeze aliații. A spus că Rusia poate – citez – „să facă ce naiba vrea”. Cu cinci zile înainte ca Rusia să atace Ucraina, m-am întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a-l avertiza cu privire la planul Rusiei de a invada”, a povestit Kamala Harris.
„Am contribuit la mobilizarea unui răspuns global – peste 50 de țări – pentru a ne apăra împotriva agresiunii lui Putin. Iar în calitate de președinte, voi fi puternic alături de Ucraina și de aliații noștri din NATO”, a continuat ea.
O convenție a speranței
Convenția democrată a atras în fiecare seară peste 20 de milioane de telespectatori, atrași de discursurile incisive ale familiei Obama, de exemplu, sau de un program muzical pe cât de strălucitor, pe atât de politic.
Joi, foarte popularul trio de muzică country The Chicks a interpretat imnul național american, la 20 de ani după ce a fost repudiat de conservatori pentru opoziția sa față de războiul din Irak.
Mulți reprezentanți din toate statele americane au purtat alb la Convenție. Această culoare, asociată cu marile bătălii politice ale femeilor, reflectă speranța lor că vicepreședintele în vârstă de 59 de ani va deveni primul președinte femeie al Statelor Unite, învingându-l pe candidatul republican Donald Trump pe 5 noiembrie.
Un ușor avans în sondaje
Vicepreședinta în vârstă de 59 de ani a electrizat deja audiența din tabăra sa, care visează la o victorie în fața republicanului Donald Trump pe 5 noiembrie.
Sondajele îi dau Kamalei Harris un ușor avans față de Donald Trump în intențiile de vot la nivel național.
Aceasta nu este în niciun caz o garanție a victoriei, cu 74 de zile înainte de alegeri, care se vor disputa cu siguranță, la fel ca în 2016 și 2020, într-o mână de state-cheie. Se pot întâmpla atât de multe până atunci! În patru săptămâni uluitoare, America l-a văzut pe actualul său președinte, Joe Biden, abandonându-și candidatura, iar pe fostul său președinte, Donald Trump, victima unei tentative de asasinat, comentează France 24.
Editor : Marina Constantinoiu