E stare de alertă la Budapesta, unde nivelul Dunării continuă să urce de la o oră la alta, iar inundațiile amenință să depășească recordul istoric, de acum aproape 10 ani. Imagini dramatice vin din toate localitățile apropiate de Dunăre. Autoritățile au construit baraje temporare, iar casele amenințate de viitură au fost baricadate cu saci de nisip.
Localitatea Kismaros, din nordul Capitalei, s-a transformat, de câteva zile, într-o zonă lacustră. Zeci de case zac sub ape, după ce Dunărea a ieșit din matcă și a acoperit jumătate de sat.
Localitatea Kismaros (Ungaria), 20 septembrie 2024. Sursa video: Ovi D. Pop
„Totul este în ordine acum, încă 10 cm lipsesc ca apa să intre în zona locuită. Dacă nu intră apa, atunci trecem ușor peste această inundație. Am știut unde ne mutăm, deci am știut că ne cumpărăm casa în zona inundabilă”, spune o localnică de la geamul casei.
„Aceasta este granița dintre zona inundată și zona locuită a localității. Sunt aproximativ 100 de case sub ape în acest moment, iar locuitorii care s-au încăpățânat să rămână în ele, chiar și în aceste condiții, se deplasează doar cu barca sau cu un caiac”, transmite Bogdan Băcilă, jurnalist Digi24.
Sute de soldati, pompieri, jandarmi și voluntari au muncit, timp de o săptămână pentru a ridica diguri din saci cu nisip.
„Încercăm să salvăm bunurile și casele localnicilor. Suntem peste 300 de soldați în zona aceasta. Ne ajută localnicii, personalul școlii. Suntem peste 600 de oameni aici, de marți. De fapt, încă de weekend-ul trecut”, spune Tamás Zsíros, coordonatorul militarilor mobilizați în zona inundată.
„Ne-am pregătit pentru inundații comparabile cu cele din 2013. Față de nivelul de atunci, Dunărea va fi acum cu circa 50 de cm mai jos. Totuși, sistemul de protecție de acum ar rezista și acelei viituri”, dă asigurări Neubauer Rudolf, primarul localității Kismaros.
O altă localitate, aflată pe celălalt mal al Dunării față de Kișmaroș, este complet izolată. O ambulantă a fost trimisă acolo pentru a asigura asistența medicala de urgență, iar un elicopter este la dispoziția cetățenilor. Apa Dunării este aproape de nivelul din 2013, când Ungaria s-a confruntat cu cele mai mari inundații din ultimele decenii.
Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Cristian Kovacs
Editor : Izabela Zaharia