Procurorii DNA au la dosar inclusiv dovezi video din cabinetul medical al lui Nelu Tătaru, în care apar și sume de bani pe biroul fostului ministru al Sănătății, informează Digi24, care publică imagini.
Apar primele imagini în care Nelu Tătaru este filmat în cabinetul său, iar pe birou, așezate pe laptop, sunt câteva bancnote de 100 și 200 de lei.
De altfel, într-unul din cadrele aflate la dosarul procurorilor se vede o mână care scoate aceste bancnote din portofel și pare că i le întinde lui Nelu Tătaru.
Imaginile par să facă parte dintr-o filmare, iar în colțul din stânga jos se vede și data la care au fost înregistrate: 11 mai, ora 07:18 – 07:19 dimineața, respectiv 22 iunie, 07:18 dimineața.
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru încuviinţarea percheziţiei informatice şi domiciliare în dosarul fostului ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită. Nelu Tătaru este deputat PNL, astfel că procurorii au nevoie de aviz parlamentar în cazul cercetării unui demnitar. Comisia juridică a Camerei Deputaților se va reuni luni pentru a discuta cererea DNA.
Nelu Tătaru este acuzat de procurorii DNA că, în perioada 3 aprilie – 12 iulie, ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienţi/aparţinători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenţii chirurgicale, consult pacienţi ori eliberare de reţete medicale.
Editor : Bogdan Păcurar