Frontul din regiunea Doneţk din estul Ucrainei a cedat efectiv, a declarat generalul-maior ucrainean Dmitro Marcenko. Declarația vine în contextul în care armata rusă se apropie tot mai mult de orașul strategic Pokrovsk.
Într-un dialog cu un fost deputat, generalul a afirmat că forţele ruse au intrat în oraşul Selidove, la vest de Doneţk (reşedinţa regiunii cu acelaşi nume) şi îl vor ocupa complet în scurt timp, transmite dpa, potrivit Agerpres.
Marţi după-amiaza, ministerul apărării de la Moscova a comunicat că forţele sale au preluat controlul asupra oraşului Selidove, care avea o populaţie de 20.000 de locuitori înainte de război şi care a fost sub un atac susţinut în ultima săptămână.
„Toţi ştiu că nu dezvălui secrete militare când spun că frontul nostru a cedat”, a spus Marcenko în interviul video difuzat luni seara.
El a pus situaţia pe seama lipsei de arme, muniţii şi efective.
„Soldaţii sunt obosiţi. Nu pot acoperi linia frontului unde sunt staţionaţi”. Nici conducerea nu este optimă, a adăugat generalul cunoscut pentru succesele în apărarea oraşelor Nikolaev şi Herson din sudul Ucrainei, la începutul războiului.
Citește și: Rusia ar putea lua ca ţintă uzina Rheinmetall din Ucraina, susţine Kremlinul
Rușii avansează rapid
Forţele ruse, cărora preşedintele Vladimir Putin le-a ordonat să intre în Ucraina în februarie 2022, au avansat în septembrie anul aceste în cel mai rapid ritm înregistrat din martie 2022, potrivit datelor din surse deschise, în ciuda faptului că Ucraina a cucerit o parte din regiunea rusă Kursk.
Însă în săptămâna 20-27 octombrie, Rusia a înregistrat câştiguri şi mai mari cucerind 196,1 km pătraţi din teritoriul ucrainean, potrivit grupului media rus Agentstvo, care a analizat hărţi ucrainene din surse deschise.
„Armata rusă nu a avut un avans săptămânal atât de rapid cel puţin de la începutul acestui an”, a declarat Agentstvo, un grup media considerat de Rusia „agent străin”.
Agentstvo a precizat că a folosit date brute de la analiştii Deep State din Ucraina pentru a ajunge la această concluzie, adăugând că apărarea ucraineană din Donbas a fost slăbită de decizia Kievului de a trimite trupe în regiunea Kursk din Rusia.
Avansul forţelor Moscovei, care controlează o cincime din Ucraina, a subliniat marea superioritate numerică a Rusiei în ceea ce priveşte oamenii şi materialele, în timp ce Ucraina pledează pentru mai multe arme din partea aliaţilor occidentali care au sprijinit-o.
Rusia controlează Crimeea, pe care a anexat-o de la Ucraina în 2014, aproximativ 80% din Donbas – o zonă carboniferă şi siderurgică care cuprinde regiunile Doneţk şi Luhansk – şi peste 70% din regiunile Zaporojie şi Herson.
Pentru a controla întregul Donbas, Rusia ar trebui să preia încă 10.000 km pătraţi de teritoriu.
Avertismentul SUA
Statele Unite nu vor impune noi limite privind utilizarea de către Ucraina a armelor americane, dacă nord-coreeni se alătură războiului Rusiei, a anunţat Pentagonul luni, în timp ce NATO a declarat că unităţi militare nord-coreene au fost desfăşurate la Kursk.
Pentagonul a estimat că 10.000 de soldaţi nord-coreeni sunt desfăşuraţi în Rusia pentru antrenament.
„Suntem din ce în ce mai îngrijorați că Rusia intenționează să folosească acești soldați în luptă sau pentru a sprijini operațiunile de luptă împotriva forțelor ucrainene în regiunea rusă Kursk”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sabrina Singh.
Editor : Alexandru Rotaru