Pompierii de la ISU Mehedinți intervi, marți seară, în zona localității Prunișor în urma unui accident feroviar în care a fost implicată o garnitură de tren, ce transporta 27 de vagoane încărcate cu benzină. Două dintre vagoane sunt răsturnate, alte trei deraiate și există scurgeri de carburant, iar traficul feroviar este blocat până la remedierea problemei. A fost emis și un mesaj de avertizare RO-ALERT, mai precizează Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Este oprită complet și circulația rutieră pe DN 6, între kilometrii 308 și 309, a transmis Centrul Infotrafic din IGPR, iar în zonă sunt formate coloane de mașin de circa 500 de metri pe ambele sensuri de mers, care sunt dirijate de polițiștii rutieri pe rutele ocolitoare stabilite.
Traficul auto este dirijat pe DN 67A, prin localitatea Strehaia și pe DN 56A, prin localitatea Șimian. În zonă sunt formate coloane de aproximativ 500 de metri pe ambele sensuri de mers, care sunt dirijate de polițiștii rutieri pe rutele ocolitoare stabilite.
„Forțele MAI (pompieri, politie, jandarmi) alocate la fața locului, respectiv două autospeciale de stingere și o autospecială CBRN asigură măsurile de apărare împotriva incendiilor și preîntâmpinarea unor situații care să pună în pericol comunitățile din apropiere”, arată informarea de presă a IGSU.
Echipajele au luat toate măsurile legale specifice, cum ar fi „balizarea zonei, executarea un dispozitiv de protecție, evacuarea preventivă a persoanelor aflate pe o rază de 300 m față de locul intervenției și devierea temporară a traficului rutier pe DN Craiova -Drobeta-Turnu Severin.
Totodată, pentru desfășurarea misiunii în condiții optime de siguranță a fost luată legătura cu angajații CFR pentru decuplarea liniei de înaltă tensiune.
Și centrul Infotrafic din IGPR a anunțat că pe Magistrala 100, la kilometrul feroviar 330, localitatea Igiroasa, județul Mehedinți, trenul de marfă nr. 66078, având în compunere 27 vagoane încărcate cu benzină, a deraiat la trecerea peste macaz.
Din cele 27 vagoane, patru au deraiat, iar alte trei s-au răsturnat, unul dintre acestea prezentând scurgeri de benzină, a mai explicat sursa citată care a adăugat că circulația feroviară este blocată, până la remedierea problemei.
De asemenea, a fost instituită o zonă de siguranță de aproximativ 300 metri, fiind oprită total circulația rutieră pe DN 6, între kilometrii 308 și 309, mai spune Centrul Infotrafic. Traficul auto este dirijat pe DN 67A, prin localitatea Strehaia și pe DN 56A, prin localitatea Șimian.
Editor : Ana Petrescu