Postul Crăciunului este o provocare nu doar spirituală, ci si alimentară, pentru cei care vor să-l țină. Legumele sunt de bază. Lintea, năutul și fasolea pot înlocui cu succes carnea, fiind o sursă bună de proteine vegetale. În aproape toate gospodăriile rurale, cămările și magaziile sunt pline cu borcane cu zacuscă, conserve de legume, gemuri și compoturi. Toate au fost pregătite din timp pentru a trece mai ușor și sănătos, cu produse de casă, peste perioada de abstinență alimentară.
În satele din sudul Moldovei, se prepară și acum compoturi din fructele târzii ale toamnei.
„În fiecare an, compotul de gutui îl fac la final. Vreau gutuile să fie foarte bine copate, ca să am un gust plăcut la compot. Am pus apă, punem zahărul în vas și apoi punem gutuile spălate, tăiate așa, cubulețe, cum preferam noi, gopsodinele”, spune Ecaterina Hulea, gospodină din Vânători, județul Galați.
Zeci de borcane și sticle umplute cu produse de post se adună în cămară.
„Aici este locul pe care l-am dobândit de la părinții mei. Este cămara făcută de ei, pe vremea lor, așa cum au gândit. De fiecare dată când intru aici, intru cu emoții. Parcă o văd pe mama cum așeza pe aceste rafturi bunătățile pe care le făcea”, își amintește femeia.
Pentru ca proviziile să fie din abundență și cămara plină, munca începe încă din vară.
„Toata vara am de treabă, ca toamna cămara să fie plină: castraveti, ardei iuți, gogosari. Apoi am vestita zacuscă de legume, care nu trebuie să lipsească din cămară nicicum, pentru că ea e vedeta postului. Iar în congelator am legume, pe care le țin și le scot atunci când gătesc”, explică Ecaterina Hulea.
Atunci când mâncarea este diversificată și postul este mai ușor de ținut. Doamna Ecaterina are și un sfat pentru gospodine.
„Baza într-o mâncare este sucul de rosii. Sucul de roșii, dacă e pregătit așa cum trebuie, cu tot ce-i trebuie, el ne aduce gustul unei mâncări bune. Suntem în familie 5 persoane și chiar ne ajung și în postul Paştelui. Copiii mei țin posturile și le prinde bine cămara mea”, povestește Ecaterina Hulea.
Postul ține 40 de zile și se încheie pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului.
reporter: Dana Costache
operator: Marian Munteanu
Editor : Izabela Zaharia